BCE a lăsat nemodificate dobânzile
Numărul 18-19, 2-15 august 2016 » Lumea în care trăim
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să nu modifice dobânzile, coborâte în luna martie la un nou minim istoric, transmite DPA. Într-un comunicat de presă al BCE, citat de Agerpres, instituția precizează că la ședința care a avut loc în luna iulie, la Frankfurt, consiliul guvernatorilor a lăsat dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost menținută la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.
Instituția cu sediul la Frankfurt a adoptat numeroase măsuri de stimulare a economiei: dobânzi reduse, împrumuturi uriașe pentru bănci, răscumpărări de obligațiuni de pe piețe. În luna iunie a acestui an, BCE a trecut la o nouă etapă prin debutul achizițiilor de obligațiuni emise de companii, o premieră în istoria sa. De exemplu, BCE a achiziționat via Banca Centrală a Franței obligațiuni emise de o serie de mari companii franceze precum EDF, Sanef, Danone și Renault. Cu toate acestea, problemele din sectorul bancar italian, decizia Marii Britanii de a ieși din UE și numărul redus de obligațiuni care pot fi cumpărate în cadrul programului de relaxare cantitativă ar putea determina BCE ca în lunile următoare să anunțe noi inițiative pentru dinamizarea economiei.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc