BCE anunță un plan de urgență de 750 miliarde de euro
Telex » Știri
20 martie 2020
Banca Centrală Europeană a anunţat un plan de urgenţă de 750 miliarde euro destinate datoriei publice şi private în încercarea de a ţine sub control repercusiunile economice ale pandemiei de coronavirus, relatează AFP, citată de Agerpres. Acest „program de scutire în faţa pandemiei'” va fi aplicat până la sfârşitul anului, a precizat instituţia, într-un comunicat difuzat la încheierea unei teleconferinţe a consiliului guvernatorilor.
Aceste plan se adaugă la un prim pachet de 120 miliarde euro deblocat deja pentru a contracara efectele epidemiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale