BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
Numărul 13, 3-9 apr. 2024 » Lumea în care trăim
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor și gospodăriilor din zona euro a continuat să stagneze în februarie, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), adăugându-se dovezilor în creștere că majorarea dobânzilor frânează creditarea și creșterea economică, transmit DPA și Reuters, preluate de Agerpres. Împrumuturile acordate gospodăriilor au crescut cu doar 0,3% în februarie, după o expansiune similară în luna anterioară, în timp ce creditarea companiilor din zona euro a accelerat ușor, la 0,4%, de la 0,2% în ianuarie.
Veștile bune vin de pe segmentul banilor care circulă în economia zonei euro. Creșterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activității economice, s-a situat la 0,4% în februarie, după un avans de 0,1% luna precedentă. Este a treia lună de creștere consecutivă și cel mai rapid ritm din iunie 2023.
Pentru BCE, datele arată că actualul ritm al creditării și al investițiilor rămâne redus, a apreciat economistul ING Bert Colijn.
Mulți oficiali ai BCE și-au exprimat sprijinul pentru o primă reducere a costurilor de împrumut, de la actualul nivel ridicat record, cel mai probabil în iunie, dezbaterea concentrându-se acum la cât de multe scăderi ale dobânzii vor urma.
De asemenea, economistul Jack Allen-Reynolds de la Capital Economics a estimat că reducerile de dobânzi din semestrul doi al anului ar trebui să ducă la creșterea creditării. Totuși, a explicat Allen-Reynolds, reducerea costurilor de împrumut va duce doar la o redresare graduală a împrumuturilor către companiile și gospodăriile din zona euro.
La finalul anului trecut, zona euro a evitat recesiunea, iar economiștii se așteaptă la un avans de doar 0,1% în primul trimestru, iar pe ansamblul anului la o creștere de 0,5%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor