BCE: Creditarea în zona euro a încetinit semnificativ
Telex » Știri
28 februarie 2019
Creditarea în zona euro a încetinit semnificativ luna trecută, în timp ce masa monetară M3, care măsoară cantitatea de bani în circulaţie în zona euro, a scăzut sub estimările analiştilor, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), un semn că înrăutăţirea perspectivelor economice afectează împrumuturile, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres. În ianuarie, creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 3,2% iar cele acordate companiilor au urcat cu 3,3%, faţă de nivelul record de 4,3% din septembrie şi de 3,9% în decembrie.
De asemenea, creşterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activităţii economice, a încetinit la 3,8% în ianuarie, de la 4,1% în decembrie, sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o creştere de 4%.
Datele i-ar putea convinge pe oficialii Băncii Centrale Europene să anunţe o nouă rundă de împrumuturi ieftine către instituţiile financiare (TLTRO - operaţiuni de furnizare de lichidităţi pe termen lung) – unul dintre cele mai importante instrumente folosite în trecut pentru stimularea zonei euro.
Încetinirea creşterii economiei zonei euro, alături de incertitudinile legate de Brexit, şi tensiunile comerciale globale au alimentat speculaţiile privind noi măsuri de stimulare ce ar urma să fie anunţate de BCE în următoarele luni.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc