MyWIZ, secretul contabililor de succes
BCE: Inflația prețurilor la alimente va începe să se atenueze în semestrul doi din 2023

BCE: Inflația prețurilor la alimente va începe să se atenueze în semestrul doi din 2023

Telex » Știri 26 aprilie 2023  

Inflația prețurilor la alimente va începe să se atenueze în semestrul doi din 2023, când se va resimți declinul prețurilor recoltelor, a afirmat Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, la postul de radio RTL, transmite Reuters, preluată de Agerpres. BCE va reuși să aducă inflația la aproximativ 2% până în 2025, a dat asigurări oficialul francez.

Analiștii se așteaptă ca la reuniunea din 4 mai BCE să majoreze pentru a șaptea oară dobânzile, pentru a ține sub control inflația. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că oficialii BCE sunt în favoarea unei majorări a dobânzii cu 25 de puncte de bază. În raportul anual către președintele francez Emmanuel Macron, Villeroy susține că este justificat ca BCE să înăsprească în continuare politica monetară, deoarece nu sunt indicii că presiunile asupra inflației se diminuează.

Și președintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat recent că inflația în zona euro este prea ridicată și politica monetară a Băncii Centrale Europene trebuie să fie orientată spre readucerea acesteia spre ținta de 2%.

"Politica noastră monetară trebuie evident să pună în practică toate instrumentele pentru a readuce inflația la ținte pe termen mediu de 2%. Acest exercițiu este în desfășurare. Am utilizat deja majoritatea instrumentelor, mai avem puține de făcut", a declarat șeful BCE.

Oficialul a adăugat: "Timpul necesar va depinde evident de un număr de factori și de impactul semnificativ asupra creditării și a disponibilității sale după problemele financiare cu care ne-am confruntat", făcând referire la recentele turbulențe din sectorul bancar.

Cele mai recente date Eurostat arată că în zona euro rata anuală a inflației a scăzut de la 8,5% în februarie, până la 6,9% în martie. În schimb, inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a continuat să crească până la 7,5%, de la 7,4% în februarie. Un alt indicator care, pe lângă prețurile la energie și alimente, exclude și prețurile la țigări și alcool, a crescut până la 5,7%, de la 5,6% în februarie.

Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Principala îngrijorare a BCE este că inflația serviciilor, care în cazul zonei euro a ajuns la 5,1%, este mult prea mare și ar putea semnala faptul că salariile devin o problemă importantă, în condițiile în care prețurile la servicii sunt determinate în principal de costurile cu mâna de lucru.

O altă îngrijorare a BCE este aceea că inflația la alimente continuă să accelereze și are un impact supradimensionat asupra percepțiilor de inflație ale consumatorilor, ceea ce poate schimba comportamentul de cheltuieli și genera solicitări de majorare a salariilor.

În cele mai recente prognoze, BCE se așteaptă ca rata inflației în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 și la 3,4% în 2024.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.