Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
BCE menține dobânzile și strategia nemodificate

BCE menține dobânzile și strategia nemodificate

Numărul 5, 9-15 feb. 2022  »  Lumea în care trăim

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de referință, la cel mai redus nivel din istorie, și, de asemenea, a confirmat că programul de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) se va încheia la sfârșitul lunii martie 2022, transmite AFP, preluată de Agerpres. La fel ca la reuniunea din luna decembrie 2021, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, minus 0,50%.

„În sprijinul țintei sale simetrice a inflației de 2% și în concordanță cu strategia sa de politică monetară, Consiliul guvernatorilor anticipează menținerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa că inflația atinge nivelul de 2% mult înainte de sfârșitul orizontului său de proiecție și de o manieră durabilă pentru restul orizontului de proiecție și va considera că progresele realizate la nivelul inflației de bază sunt suficient de avansate pentru a fi în concordanță cu stabilizarea inflației la nivelul de 2% pe termen mediu. Aceasta poate implica, de asemenea, o perioadă tranzitorie în care inflația se situează moderat deasupra țintei”, a informat BCE într-un comunicat de presă.

De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a informat că în primul trimestru din acest an va efectua achiziții nete de active în cadrul PEPP într-un ritm mai redus decât în trimestrul precedent, iar achizițiile nete de active în cadrul PEPP vor înceta la sfârșitul lunii martie 2022. Pe de altă parte, Consiliului guvernatorilor subliniază că, în condiții caracterizate de tensiuni, flexibilitatea va rămâne un element al politicii monetare ori de câte ori amenințările la adresa transmisiei politicii monetare pun în pericol asigurarea stabilității prețurilor. În acest context, „achizițiile nete în cadrul PEPP ar putea fi, de asemenea, reluate, dacă este necesar, pentru a contracara șocurile negative asociate pandemiei”, subliniază BCE.

În ceea ce privește programul de achiziționare de active (asset purchase programme - APP), Consiliului guvernatorilor a decis că achizițiile lunare nete efectuate în cadrul APP se vor ridica la 40 de miliarde euro în trimestrul II 2022 și la 30 de miliarde euro în trimestrul III 2022. Începând cu luna octombrie, Consiliul guvernatorilor va menține un ritm lunar al achizițiilor nete de active în cadrul APP de 20 de miliarde euro atât timp cât va fi necesar în vederea consolidării impactului acomodativ al ratelor sale de politică monetară. „Consiliul guvernatorilor anticipează încetarea achizițiilor nete puțin înainte de a iniția majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE”, se arată în comunicatul de presă al instituției de la Frankfurt.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.