Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
BCE nu se așteaptă la un boom al consumului deoarece economiile acumulate în perioada pandemiei sunt deținute preponderent de gospodăriile înstărite

BCE nu se așteaptă la un boom al consumului deoarece economiile acumulate în perioada pandemiei sunt deținute preponderent de gospodăriile înstărite

Numărul 44, 8-14 nov. 2023  »  Lumea în care trăim

Este puțin probabil ca zona euro să înregistreze un nou boom al consumului pentru că economiile acumulate în perioada pandemiei de COVID-19 sunt deținute în mare parte de gospodăriile înstărite, susțin doi economiști de la Banca Centrală Europeană (BCE), într-o postare pe blogul instituției, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Concluziile studiului ar putea să confirme punctul de vedere al oficialilor BCE că inflația va continua să coboare ușor spre ținta de 2% și ar da noi argumente celor care vor să mențină dobânzile nemodificate, după un șir fără precedent de majorări care au dus costul creditului în zona euro la un maxim istoric.

BCE a descoperit că 20% dintre gospodăriile cu cele mai mari venituri dețin 49,3% din economiile excedentare realizate în 2020-2022, pe locul secund fiind gospodăriile din următoarea quintilă care deține 19,8% din banii puși deoparte. În condițiile în care este mai puțin probabil ca cei înstăriți să își cheltuie sumele economisite, asta înseamnă că aceste economii nu vor fi folosite prea curând.

Autorii postării de pe blog au descoperit că o parte din aceste economii suplimentare au fost investite în active financiare, precum acțiuni și obligațiuni, precum și în imobiliare, ceea ce le face mai greu de accesat.

"Cei care sperau că banii puși deoparte în timpul pandemiei vor sprijini o explozie a consumului în perioada următoare ar putea fii dezamăgiți. Acest lucru este foarte relevant când vine vorba să analizăm care sunt factorii care influențează inflația și cum trebuie să răspundă politica monetară", susțin autorii studiului, Niccolo Battistini și Johannes Gareis.

La cea mai recentă ședință de politică monetară, gardienii euro au lăsat nemodificată dobânda de referință, la nivelul istoric de 4%. Investitorii se așteaptă ca BCE să înceapă să reducă dobânzile în primăvara lui 2024 pe măsură ce inflația scade, iar economia stagnează sau chiar ar putea să se contracte.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.