BCE solicită creditorilor să gestioneze riscurile în creștere provocate de băncile din umbră
Numărul 25-26, 28 iun. - 11 iul. 2023 » Lumea în care trăim
Băncile din umbră cresc rapid în zona euro și reprezintă un risc sporit la adresa întregului sistem financiar, astfel încât creditorii trebuie să fie mai restrictivi când au de-a face cu astfel de entități, a avertizat Andrea Enria, președintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Băncile din umbră, cum ar fi fondurile de investiții sau firmele de asigurări, au acum active de 31.000 miliarde de euro, egale cu 80% din sectorul bancar supervizat, dar reglementarea este mult mai relaxată și deseori își asumă riscuri mai mari.
"Riscurile în rândul intermediarilor financiari non-bancari (NBFI) s-ar putea intensifica în următoarele luni, în contextul actualelor politici monetare menite să readucă inflația la ținta băncii centrale", susține Enria, argumentând că riscurile au crescut "profund".
Gradul de îndatorare în sectorul bancar din umbră a crescut semnificativ, existând dovezi ale unei pregătiri insuficiente pentru a face față cererii sporite de lichidități, a avertizat oficialul BCE.
Temerile sunt accentuate de faptul că băncile din umbră sunt în mare măsură nereglementate, iar riscurile pot crește deoarece nu se fac verificări, a apreciat Enria.
Dar băncile din umbră sunt strâns conectate cu sectorul bancar reglementat și turbulențele s-ar putea extinde către creditorii tradiționali, astfel încât băncile trebuie să gestioneze în mod activ riscurile cu care se confruntă clienții.
De asemenea, băncile din umbră tind să facă afaceri cu un mic grup de bănci de importanță sistemică, iar în acest fel problemele lor vor afecta și principalele bănci din Europa.
Deși ar fi ideale noi reglementări, acestea necesită timp pentru a fi negociate și implementare, iar băncile rămân vulnerabile pe termen scurt. Până acum, cea mai importantă protecție pentru bănci este să conștientizeze riscurile și să le gestioneze activ când au de-a face cu sectorul bancar din umbră, a explicat Enria.
Băncile de importanță sistemică globală din zona euro sunt: BNP Paribas, Deutsche Bank, BPCE, Credit Agricole, ING, Santander, Societe Generale și UniCredit.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc