BCE vrea drept de veto în privința lansării în zona euro a monedelor stabile
Telex » Știri 24 februarie 2021
Banca Centrală Europeană (BCE) a informat Parlamentul European că vrea drept de veto în privinţa lansării în zona euro a „stablecoins” (monedele stabile), cum ar fi Diem de la Facebook, şi un rol mai mare în supervizarea lor, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Stablecoins” sunt diferite de activele speculative precum Bitcoin. Cu toate acestea, organismele de reglementare au anunţat că vor urmări cu foarte mare atenţie evoluţiile la nivel global şi vor emite recomandări.
Recent, miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au anunţat că monedele digitale private, cum ar fi cea de la Facebook, nu ar trebui permise în UE până când riscurile pe care le prezintă nu sunt clar remediate. Anunţul confirmă linia dură a blocului comunitar faţă de moneda Facebook, în condiţiile în care autorităţile globale de reglementare au criticat moneda din cauza posibilului impact asupra sistemului financiar.
În septembrie, UE a prevăzut planuri de a crea reglementări cuprinzătoare pentru criptoactive, inclusiv teste de stres şi cerinţe privind capitalul şi lichidităţile, avertizând că Facebook va trebui să adere la aceste reguli înainte de a-şi lansa moneda în blocul comunitar.
În avizul juridic privind reglementările UE, Banca Centrală Europeană susţine că ar trebui să aibă ultimul cuvânt dacă ar trebui permisă lansarea unei monede stabile în zona euro, fără a periclita controlul său asupra inflaţiei sau a siguranţei plăţilor. „Evaluarea unei potenţiale ameninţări la adresa realizării politicii monetare şi a funcţionării sistemelor de plăţi ar trebui să fie de competenţa exclusivă a BCE. Propusele reglementări ale UE trebuie modificate pentru a se arăta clar că opinia BCE este obligatorie pentru autorităţile naţionale care evaluează solicitările de emitere a monedelor stabile”, se arată în avizul BCE din 19 februarie.
Cei care emit „stablecoins” trebuie să facă obiectul „unor cerinţe riguroase de lichidităţi”, similare cu cele aplicate fondurilor de piaţă monetară (FPM), inclusiv rezerve semnificative de numerar, pentru a face faţă în cazul unor retrageri masive, susţine BCE.
Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, a făcut apel luna trecută la o reglementare globală a Bitcoin, spunând că în unele cazuri moneda digitală a fost folosită în activităţi de spălare de bani, iar orice deficienţe trebuie rezolvate.
Criptomonedele câştigă teren şi în rândul investitorilor obişnuiţi, care sunt din ce în ce mai convinşi că Bitcoin va fi un activ de durată şi nu o bulă speculativă, cum se tem unii analişti şi investitori. Dar caracterul anonim al Bitcoin a sporit temerile că ar putea fi utilizat în activităţi de spălare de bani sau alte acţiuni ilegale. „Bitcoin este un activ extrem de speculativ, prin care s-au realizat unele afaceri haioase şi unele activităţi de spălare de bani interesante şi complet reprobabile”, a declarat Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Reuters Next. Oficialul nu a furnizat exemple specifice privind cazurile de spălare de bani, dar a spus că înţelege că sunt în derulare cercetări penale privind activităţi ilegale cu Bitcoin.
Sectorul criptomonedelor încă este slab reglementat sau nereglementat, deşi au apărut standardele globale în domenii cum ar fi combaterea spălării banilor (AML).
„Trebuie să existe reglementări, ele trebuie aplicate şi implementate la nivel global deoarece orice scăpare va fi folosită”, a avertizat preşedintele BCE.
Monedele virtuale sunt o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi care poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată în mod electronic.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național