BERD a îmbunătățit prognoza de creștere a economiei României în acest an
Telex » Știri 7 noiembrie 2019
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei României în 2019 şi a menţinut prognoza privind PIB-ului în 2020, se arată într-un raport publicat de instituţia financiară internaţională, citat de Agerpres. Astfel, conform celor mai recente previziuni ale BERD, economia României ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 4%, faţă de un avans de 3,2% previzionat în mai. Pentru 2020, BERD a păstrat estimarea privind o expansiune de 3,2% a PIB-ului României.
Se estimează că economiei României a accelerat de la o creştere deja solidă de 4% în 2018 la 4,6% în primul semestru din 2019. Consumul privat a avut cea mai ridicată contribuţie la această expansiune, sprijinit pe înăsprirea pieţei muncii, politica fiscală pro-ciclică, inclusiv majorarea pensiilor şi a salariilor în sistemului public, a salariului minim, şi creştere ritmului creditării pe segmentul de retail, se arată în raport.
Rata şomajului, de aproximativ 4% în iunie 2019, este cea mai scăzută din ultimul deceniu, făcând dificilă recrutarea şi stimulând creşterea suplimentară a salariilor. Stimulate de sporirea absorbţiei fondurilor europene, precum şi de creştere creditării companiilor, contribuţia investiţiilor la creştere a fost, de asemenea, pozitivă. S-a înregistrat o adâncire a deficitului de cont curent şi a deficitului bugetar, ca urmare a politicii fiscale pro-ciclice. În pofida majorării exporturilor, deficitul comercial s-a extins din 2015, deoarece creşterea cererii pe plan intern a dus la expansiunea importurilor. Deficitul bugetar nominal a atins 3% din PIB în 2018 (al doilea cel mai ridicat din UE) şi ar urma să depăşească acest nivel în 2019, avertizează Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Instituţia apreciază nivelul încă scăzut al datoriei generale guvernamentale comparativ cu standardele regionale, la aproximativ 35% din PIB, stabil de ceva timp, datorită creşterii economice ridicate. Deşi inflaţia s-a diminuat gradual la 3,3% în decembrie 2018, în urma unor majorări consecutive ale ratelor dobânzilor, a urcat la un nivel mediu de 3,9% în primul semestru din 2019, din nou peste ţinta BNR, apreciază instituţia financiară internaţională.
Creşterea economiei României în acest an ar urma să se situeze la 4% şi să se modereze la 3,2% anul viitor, din cauza riscurilor mai ridicate percepute la investiţii şi a sporirii dezechilibrelor externe. Riscurile cheie la adresa perspectivelor sunt legate de slăbiciunea cu care se confruntă principalii parteneri comerciali, în special zona euro, de sporirea deficitului forţei de muncă şi de incertitudinile interne privind reformele şi situaţia politică, se arată în raportul BERD.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național