Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
BERD: Inflația a atins nivelul de vârf, dar creșterea prețurilor gazelor va menține presiunile asupra gospodăriilor

BERD: Inflația a atins nivelul de vârf, dar creșterea prețurilor gazelor va menține presiunile asupra gospodăriilor

Numărul 20, 24-30 mai 2023  »  Lumea în care trăim

Inflația a atins nivelul de vârf în Europa emergentă, Asia Centrală și Africa de Nord, dar creșterea prețurilor gazelor în următoarea iarnă va menține presiunile pe finanțele gospodăriilor, conform raportului "Regional Economic Prospects", publicat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Instituția financiară internațională previzionează că inflația în regiunea sa de activitate - care acoperă aproximativ 40 de economii și se întinde din Kazahstan în Ungaria și Tunisia - a atins nivelul de vârf de 17,5% în octombrie și a scăzut la 14,3% în martie. Unele bănci centrale chiar au redus dobânzile, în urma înrăutățirii perspectivelor economice, observă BERD, deși presiunile asupra gospodăriilor sunt departe de a se fi încheiat.

"În special în țările mai sărace, gospodăriile sunt sever afectate de crize. Piețele se așteaptă la creșterea prețului energiei în această toamnă și iarnă", a declarat pentru Reuters economistul șef al BERD, Beata Javorcik.

Cotațiile gazelor în Europa rămân peste nivelul mediu din perioada 2017-2021 și depășesc prețul gazelor din SUA.

Mai mult de jumătate dintre gospodăriile din regiunea de activitate a BERD "trăiesc de la un salariu la altul", conform unui studiu realizat în comun cu Banca Mondială, în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023. Dacă își pierd principala sursă de venit, 59% dintre acele gospodării își vor putea acoperi cheltuielile de bază mai puțin de o lună.

La nivel guvernamental, bugetele din unele țări sunt sub presiune din cauza datoriilor acumulate și a majorării dobânzilor. Deficitele depășesc 5% din PIB în Ungaria, România, Ucraina, sudul și estul Mediteranei.

Instituția financiară internațională estimează că economiile din regiunea sa de activitate ar urma să înregistreze un avans de 2,2% în acest an, și de 3,4% anul viitor, cel mai rapid ritm de creștere urmând să fie înregistrat în Asia Centrală - 5,2% în 2023.

"Relocarea afacerilor din Rusia și majorarea exporturilor de petrol impulsionează economia Kazahstanului", se arată în raport. Armenia, Azerbaidjan și Georgia înregistrează, de asemenea, un ritm solid de creștere, în contrast cu Europa Centrală și statele baltice, a declarat Javorcik.

BERD a confirmat că economia Ucrainei ar urma să înregistreze un avans de 1% anul acesta și de 3% anul viitor, în timp ce PIB-ul Rusei se va contracta cu 1,5% în 2023, față de un declin de 3% previzionat în februarie, în urma prețului mai ridicat al petrolului și a redirecționării comerțului cu petrol către destinații alternative. Un avans de 1% este așteptat în 2024.

BERD - cel mai mare investitor instituțional în Turcia - se așteaptă ca PIB-ul acestei țări să înregistreze o expansiune de 2,5% în 2023, față de un avans de 3% previzionat în februarie, din cauza efectelor cutremurelor și a înăspririi condițiilor de creditare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.