BERD își menține estimările privind un avans de 3,2% al economiei românești în 2024
Telex » Știri 16 mai, 10:41
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) nu și-a modificat estimările privind evoluția economiei românești în 2024 și avertizează că principala vulnerabilitate rămâne poziția fiscală, potrivit unui raport publicat de instituția financiară internațională, citat de Agerpres. Conform celor mai recente prognoze ale BERD, PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 3,2% în acest an, similar estimărilor din luna septembrie 2023. Creșterea ar urma să accelereze la 3,4% anul viitor, se arată în raportul publicat cu ocazia reuniunii anuale a BERD, care se desfășoară zilele acestea la Erevan (Armenia).
Potrivit BERD, ritmul de creștere a economiei românești a încetinit semnificativ în 2023, până la 2,1%, chiar dacă aceasta a fost una dintre cele mai bune performanțe înregistrate la nivel regional. Totuși diminuarea consumului privat, în contextul inflației ridicate, a fost contracarată de creșterea investițiilor și a cheltuielilor guvernamentale. După un an 2023 slab, producția industrială a început să își revină, în condițiile în care producția de automobile a crescut cu 7% în ritm anual în primul trimestru. În plus, pentru prima dată după 2016, exporturile au avut o contribuție pozitivă la creșterea economică, apreciază BERD.
"Principala vulnerabilitate rămâne poziția fiscală, în condițiile în care deficitul fiscal s-a înrăutățit până la 5,9% din PIB în 2023 (pe cash). Cheltuielile publice sunt așteptate să crească în continuare, în contextul majorării salariilor în sistemul public și a pensiilor, sprijinind consumul dar riscând să creeze un deficit și mai mare în 2024", avertizează BERD.
"Creșterea economică este așteptată să atingă 3,2% în 2024 și 3,4% în 2025, pe măsură ce inflația se moderează, iar condițiile financiare se relaxează treptat. O consolidare fiscală dureroasă începând din 2025 și posibilele presiuni din partea pieței reprezintă principalele riscuri la adresa creșterii economice pe termen mediu", se mai arată în raportul instituției financiare internaționale.
La nivel general, BERD este în prezent mai puțin optimistă cu privire la perspectivele economice pentru cele aproximativ 40 de țări în care activează. Conform celor mai recente prognoze, regiunea în care BERD activează ar urma să înregistreze o creștere economică de 3% în acest an, peste cea de 2,5% înregistrată în 2023. Cu toate acestea, avansul din acest an ar fi cu 0,2% mai mic decât cel estimat în luna septembrie.
"Anul acesta va fi unul mai bun. Dar desigur, există foarte multă incertitudine. Vestea tristă este că țările în care operăm sunt afectate acum de consecințele a două războaie: cel din Ucraina și cel din Gaza", a declarat economistul șef al BERD, Beata Javorcik.
BERD este unul dintre principalii investitori instituționali din România iar până în prezent a investit 10,9 miliarde de euro prin 524 proiecte în țară, concentrându-se pe finanțarea infrastructurii și dezvoltarea sectorului privat și a piețelor de capital.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial