BestJobs: Afacerile de tip start-up angajează cel mai mult în servicii, transport, retail și logistică
Numărul 37, 20-26 sept. 2023 » Roza vânturilor
Start-up-urile din servicii, transport, retail sau logistică angajează cel mai mult, acestea fiind interesate să se ocupe între două și patru posturi, arată un studiu publicat de platforma de recrutare online BestJobs, citat de Agerpres. Cele mai multe companii mici care au recrutat, în primele opt luni ale acestui an, prin BestJobs, sunt din orașe, precum: București, Cluj, Timișoara, Iași și Constanța.
În medie, un start-up caută să ocupe între două și patru poziții, cele mai multe angajări înregistrându-se în rândul start-up-urilor din: servicii, transport, retail sau logistică.
De asemenea, odată cu creșterea numărului de locuri de muncă scoase în piață de start-up-uri și angajatorii mici, a crescut și interesul candidaților față de aceștia. Astfel, din ianuarie până în august, au fost înregistrate aproape 500.000 de aplicări la joburi/angajatori de tip start-up, cu 10% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Statistica recentă a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că peste 56.000 de Societăți cu Răspundere Limitată (SRL) au fost înregistrate în România, de la începutul acestui an, iar domeniile cu cele mai multe companii nou-înființate, până la finele lunii iulie 2023, sunt: comerț cu ridicata și cu amănuntul și repararea autovehiculelor și motocicletelor (16.581), transport și depozitare (9.225), construcții (8.978), agricultură, silvicultură și pescuit (8.315) și activități profesionale, științifice și tehnice (7.917).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice