Bilete de avion la prețuri cu până la 60% mai mici în ianuarie, față de restul anului
Telex » Știri 10 ianuarie 2020
Luna ianuarie rămâne perioada în care pot fi achiziţionate bilete de avion la cele mai mici preţuri, uneori reduse şi cu 60% faţă de restul anului, arată rezultatele unei analize publicate de o agenţie de turism online, citată de Agerpres. Astfel, conform datelor, destinaţiile europene operate de companii aeriene low cost beneficiază de preţurile cele mai avantajoase în prima lună a anului şi încep de la 20 euro/persoană pentru un bilet de avion dus-întors.
La categoria cele mai ieftine bilete de avion se menţin Londra, Roma şi Bruxelles. Aceste oraşe sunt urmate de Veneţia (de la 30 euro/persoană), în timp ce preţul biletelor de avion pentru Madrid, Dublin şi Barcelona porneşte de la 45 de euro, iar pentru Copenhaga şi Lisabona depăşeşte 80 de euro. Totodată, din afara Europei, călătorii pot rezerva, spre exemplu, bilete de avion pentru Dubai cu până la 40% mai ieftin decât în restul anului, dar şi către Bangkok, cu preţuri mai mici cu peste 30%.
Pe de altă parte, pentru cei care sunt nehotărâţi şi aşteaptă până în luna februarie să îşi rezerve biletul de avion, preţul mediu creşte cu aproximativ 20% pentru fiecare destinaţie. „Românii pot profita de preţurile mici din ianuarie pentru a-şi rezerva atât city break-urile din lunile de primăvară, cât mai ales biletele de avion pentru vacanţa de vară. Pentru românii care doresc să călătorească la Londra în acest an, preţurile sunt mai mici cu până la 57% în medie pentru rezervările în luna ianuarie spre deosebire de rezervările făcute în luna iunie, de exemplu”, menţionează Vola.ro.
Până la ora actuală, peste 40.000 de bilete de avion au fost vândute în luna ianuarie a acestui an, faţă de cele peste 30.000 de bilete de avion cumpărate în aceeaşi perioadă din 2018.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice