După ce în numărul precedent ne-am „aflat” în Italia, pentru a-l prezenta pe Adriano Celentano, le propunem cititorilor să ne reîntoarcem în SUA. Avem suficiente motive să poposim mai mult, din nou, pe continentul american, deoarece, din multe puncte de vedere, viața și creația unor mari stele ale muzicii au avut și au un amplu ecou internațional, inclusiv în România.

Așa cum rezultă și din titlu, vom consacra rândurile următoare uneia dintre cele mai influente cântărețe de muzică jazz din istorie, Billie Holiday. S-a născut la 7 aprilie 1915, în Philadelphia, Pennsylvania (SUA), fiind înscrisă în Registrul stării civile cu numele Eleanora Fagan. Și-a petrecut copilăria în Baltimore, Maryland. Mama sa, Sadie, era adolescentă când a născut-o. Se bănuiește că tatăl ar fi fost Clarence Holiday, un muzician jazz de succes. Din nefericire, în timpul copilăriei, Billie nu a avut parte de tatăl ei natural. În 1920, Sadie s-a căsătorit cu Philip Gough și, pentru câțiva ani, Billie a avut o viață de familie stabilă. După încheierea acestui mariaj, pentru Billie și mama ei viața a redevenit extrem de grea, fiind nevoite să se descurce singure. Uneori, Billie era lăsată în „grija” unor cunoștințe. În aceste condiții, a început să chiulească de la școală. Astfel, s-a declanșat și un proces între Sadie și statul american, care a hotărât să o trimită pe Billie, în ianuarie 1925, la The House of the Good Shepherd, un centru pentru copiii afroamericani cu probleme. La vârsta de 9 ani, Billie era printre cele mai mici fete de acolo. Avea să se întoarcă în custodia mamei în luna august a aceluiași an. Conform biografiei scrise de Donald Clarke, Billie Holiday: Wishing on the Moon, avea să revină la centru în anul 1926, după ce a fost abuzată sexual.

La sfârșitul anilor ’20 și-a urmat mama, care se mutase în New York. Acolo avea „să lucreze” într-o casă de toleranță, în cartierul Harlem. În condițiile descrise, își găsea liniștea în muzică, interpretând piesele lui Bessie Smith și Louis Armstrong. În 1930 și-a făcut debutul muzical în cluburi locale și și-a luat numele de „Billie”, inspirată de vedeta de cinema Billie Dove.

Billie Holiday, în anul 1937

La vârsta de 18 ani, Billie Holiday a fost descoperită de producătorul muzical John Hammond în timp ce cânta într-un club de jazz din Harlem. Hammond a fost cel care a ajutat-o pe Billie să obțină un contract cu o casă de înregistrări și care a prezentat-o lui Benny Goodman, împreună cu care avea să producă primele sale melodii de succes, Your Motherʼs Son-in-Law și Riffinʼ the Scotch, în anul 1934.

Apreciată pentru vocea sa deosebită, expresivă, uneori melancolică, Billie a înregistrat, în 1935, o serie de piese împreună cu pianistul Teddy Wilson și alții. A lansat numeroase single-uri, printre care What a Little Moonlight Can Do și Miss Brown to You. În aceeași perioadă s-a împrietenit cu saxofonistul Lester Young, care făcea parte din Orchestra „Count Basie”. Pentru un timp, acesta a și locuit împreună cu Billie și Sadie. Young a fost cel care i-a dat porecla „Lady Day” în 1937, an în care ea a și intrat în trupa lui William „Count” Basie.

Count Basie și Billie Holiday în timp ce filmau un scurtmetraj pe platourile Universal, în 1951

Billie Holiday a mers în turnee împreună cu trupa și a devenit prima femeie de origine afroamericană care a lucrat împreună cu o trupă de albi. Promoterii, însă, nu erau de acord cu această formulă și, în consecință, Billie – frustrată – a părăsit trupa. Ceea ce se cere remarcat în mod deosebit este faptul că a reușit să se impună pe cont propriu, începând să cânte la Café Society, în New York. Acolo și-a dezvoltat multe dintre calitățile interpretative care aveau să o definească în spectacole, cum ar fi cântatul cu capul dat pe spate și gardeniile purtate în păr.

Billie Holiday pozează pentru un portret, în 1939, purtând o floare în păr

La Café Society și-a lansat două dintre cele mai cunoscute cântece, God Bless the Child și Strange Fruit. Columbia – casa de discuri cu care colabora la vremea respectivă – nu a fost, însă, interesată de melodia Strange Fruit, un cântec despre linșarea afroamericanilor în sudul Statelor Unite, așa că Holiday a înregistrat-o pentru casa de discuri Commodore. Balada este considerată una dintre cele mai bune melodii ale sale, iar controversa pe care a iscat-o și faptul că unele posturi de radio au refuzat să o difuzeze au ajutat-o să devină hit.

De-a lungul anilor, Billie a cântat multe melodii despre relații eșuate, inclusiv Tʼainʼt Nobodyʼs Business If I Do și My Man. Acestea reflectau relațiile ei, care au fost adesea extrem de complicate și controversate. În 1941 s-a căsătorit cu James Monroe. Billie – cunoscută pentru consumul de alcool – a luat de la soțul ei și obiceiul de a fuma opium. Și această relație s-a încheiat relativ repede, dar problemele lui Holiday cu alcoolul și drogurile nu au încetat.

Billie Holiday, odihnindu-se în timpul unei seri petrecute în oraș, 1954

În 1944 a semnat un contract cu Decca Records, iar în anul următor a apărut hitul Lover Man.

Iubitul său la vremea respectivă era trompetistul Joe Guy, iar împreună cu el a început să folosească heroina. După moartea mamei sale, în octombrie 1945, Holiday a început să bea din ce în ce mai mult și să folosească drogurile pentru a-și alina suferința.

În pofida problemelor personale, a rămas o vedetă incontestabilă în lumea jazzului. A apărut alături de idolul său, Louis Armstrong, în filmul New Orleans din 1947, în rolul unei menajere. Din păcate, tot în 1947, a primit o condamnare la un an de închisoare pentru posesie de narcotice și a fost încarcerată în orașul Alderson, West Virginia. Acesta a fost motivul pentru care, după eliberare, nu a mai putut obține licența necesară pentru a cânta în cluburi. Putea, însă, să susțină concerte, iar primul său spectacol s-a desfășurat cu sala plină, la Carnegie Hall, imediat după ieșirea din închisoare. Cu ajutorul lui John Levy, un om de afaceri din New York, Holiday a reușit să cânte la Club Ebony. Levy a devenit iubitul ei și managerul său până la finele anilor ’40, alăturându-se astfel bărbaților care s-au folosit de ea pentru a obține avantaje. A fost arestată din nou pentru posesie de substanțe interzise, dar a fost achitată.

Billie Holiday, la Newport Jazz Festival, 6 iulie 1957, în Newport, Rhode Island

De-a lungul anilor ’50, Holiday a continuat să înregistreze melodii de succes și să susțină concerte, deși stilul său de viață începuse să-i afecteze vocea. A început, în 1952, să înregistreze pentru Norman Granz, care deținea mai multe case de discuri de jazz. Doi ani mai târziu avea să susțină un turneu foarte apreciat în Europa.

Holiday a captat în mod deosebit atenția publicului în anul 1956, când a ales să împărtășească povestea vieții sale. Autobiografia Lady Sings the Blues a fost scrisă în colaborare cu William Dufty. Holiday se afla, însă, într-o stare destul de proastă atunci când a lucrat cu Dufty și a susținut că nu a citit niciodată textul.

În aceeași perioadă a început o relație cu Louis McKay. Cei doi au fost arestați în 1956 pentru deținere de droguri și s-au căsătorit în Mexic, un an mai târziu.

Billie Holiday împreună cu soțul său, Louis McKay

La fel ca mulți alți bărbați din viața ei, McKay s-a folosit de banii și faima lui Billie pentru a obține beneficii. Deși avea probleme cu vocea, Billie a reușit să susțină o reprezentație impresionantă la CBS, în emisiunea The Sound of Jazz, împreună cu Ben Webster, Lester Young și Coleman Hawkins.

După ani de înregistrări cu vânzări destul de slabe, Holiday a realizat, în 1958, albumul Lady in Satin, împreună cu Ray Ellis Orchestra pentru casa de discuri Columbia. Melodiile din album au avut o intensitate emoțională de excepție, deși vocea lui Billie suna mai aspru decât de obicei. A susținut ultima reprezentație la New York, la 25 mai 1959.

La scurt timp după eveniment, Billie Holiday a fost internată în spital pentru probleme cu inima și ficatul. Era atât de dependentă de heroină încât a fost arestată pentru deținere de droguri în timp ce se afla în spital. La 17 iulie 1959 a murit ca urmare a consumului de alcool și droguri. Peste 3.000 de oameni și-au luat rămas bun de la Lady Day la funeraliile care au avut loc la St. Paul the Apostle Roman Catholic Church, la 21 iulie 1959. Alături de fani, la înmormântare au fost prezente nume mari ale muzicii jazz, printre care Benny Goodman, Gene Krupa, Tony Scott, Buddy Rogers și John Hammond.

Considerată una dintre cele mai bune vocaliste jazz din toate timpurile, Billie Holiday a inspirat mulți cântăreți. Autobiografia sa a fost transformată, în 1972, într-un film intitulat Lady Sings the Blues, în care celebra Diana Ross a jucat rolul lui Holiday. În anul 2000, Billie Holiday a fost înscrisă în Rock and Roll Hall of Fame.