BIMARCONT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Brăila
Numărul 32, 8-14 noiembrie 2016 » Cariere. Drumul spre performanță
SC BIMARCONT SRL este o firmă de contabilitate cu sediul în Brăila înființată în anul 2008, care, în calitatea sa de furnizor de servicii de contabilitate, are ca scop principal oferirea de soluții personalizate, avantajoase, care să vină în ajutorul agenților economici.
Interpretarea legislației în vigoare și consultanța adaptată situațiilor în care se află fiecare agent economic în parte vin în ajutorul clienților săi, oferindu-le acestora posibilitatea de a economisi timp și resurse financiare și de a se concentra în primul rând asupra obiectivelor proprii.
Întrucât succesul și dezvoltarea companiei sunt condiționate de succesul și dezvoltarea continue ale clienților săi, misiunea sa este de a le oferi clienților servicii de înaltă calitate, de a rămâne informată cu privire la modificările legislative astfel încât afacerile clienților să prospere. De aceea, membrii echipei participă cu dedicare și calitățile lor profesionale la rezultatele companiei și la atingerea unui nivel optim de comunicare cu clienții, devenind legătura între cadrul legislativ în vigoare și aceștia.
BIMARCONT își propune ca prin soluții personalizate să identifice cele mai eficiente proceduri în vederea atingerii obiectivului principal: scăderea costurilor și creșterea productivității cu cele mai mici riscuri, pentru a spori profitul companiilor.
Încă de la înființare, BIMARCONT oferă clienților săi servicii de contabilitate, financiare, de consultanță, de salarizare și personal, de planificare fiscală și financiară externă, de audit.
SERVICII:
- Evidență contabilă financiară și de gestiune;
- Evidență pe articole bugetare și pe centre de cost;
- Raportări lunare, trimestriale, anuale către organele fiscale;
- Depunerea declarațiilor specifice.
- Întocmirea documentațiilor în vederea perfectării contractelor de leasing auto, de leasing de utilaje și echipamente, de leaseback, de leasing ipotecar și imobiliar, de credite de investiții pentru IMM-uri, de refinanțare a creditelor/leasingurilor, de credite pentru capital de lucru pentru IMM-uri, de linii de credit pentru IMM-uri;
- Urmărirea contractelor de finanțare în derulare și optimizarea costurilor acestora.
- Diagnoza entității economice;
- Consultanță și asistență pentru începerea unei afaceri;
- Consultanță financiară;
- Consultanță și raportări manageriale;
- Consultanță fiscală;
- Consultanță în vederea implementării de proceduri proprii de organizare, de comunicare între departamente;
- Consultanță în procesul de achiziție/preluare/vânzare de entități economice și proprietăți imobiliare;
- Examinarea și revizuirea situațiilor financiar-contabile, asigurare și servicii conexe;
- Fuziuni, divizări, consolidarea balanțelor de verificare pentru grupuri de societăți și transpunerea lor în bilanțul contabil;
- Asistență și reprezentare în fața organelor fiscale;
- Analiza fluxurilor financiare și de numerar, întocmirea bugetelor de venituri și cheltuieli;
- Pregătirea dosarelor și obținerea certificatelor fiscale și locale, analiza, interpretarea și contabilizarea fișei de plătitor.
- Consultanță privind organizarea (organigrame, structuri, state de funcții etc.);
- Întocmirea contractelor de muncă individuale și colective;
- Întocmirea și depunerea declarațiilor lunare specifice;
- Asistență la întocmirea Regulamentelor de ordine interioară;
- Asistență în relațiile cu organele fiscale;
- Desfășurarea relației cu Inspectoratul Teritorial de Muncă.
- Facilitarea legăturii cu instituțiile financiare și a deschiderii de conturi;
- Asistență în evaluarea necesităților și particularităților financiare;
- Asistență în alegerea strategiei de investiții potrivite și a produselor oferite de instituții de profil;
- Actualizarea permanentă a performanțelor portofoliului de investiții;
- Monitorizarea periodică a portofoliului pentru a surprinde schimbările în situația pieței sau pentru a căuta noi oportunități.
- Auditul situațiilor financiare;
- Audit intern;
- Audit statutar;
- Certificarea situațiilor financiar-contabile intermediare și anuale;
- Due diligence.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național