Bitdefender: Peste 400.000 de e-mailuri de șantaj, identificate în România; hackerii cer recompense de 1.250 de dolari
Telex » Știri 30 iulie 2021
Un val masiv de e-mail-uri de șantaj, prin care hackerii cer câte 1.250 de dolari ca să nu publice imagini compromițătoare cu victimele, a fost identificat în România de către experții Bitdefender. Un comunicat de presă al companiei, citat de Agerpres, arată că atacul este răspândit la scară globală, însă cele mai mari volume, de peste 400.000 de e-mail-uri, sunt trimise către România, urmată de Italia și Olanda.
„Mesajele par a veni de la multiple adrese IP din Europa, Asia, Africa și America de Nord și de Sud și sunt distribuite printr-o rețea amplă de calculatoare controlate de același grup infracțional. Hackerii bombardează cât mai multe potențiale ținte cu mesaje înșelătoare în speranța că vor păcăli naivii să le cadă în plasă. Atacatorii se folosesc de pretextul unor breșe de securitate care ar fi expus conturile și parolele victimelor și susțin că ar fi cumpărat de la alți hackeri datele de acces pe care acestea le folosesc. Asta le-ar fi permis ulterior să instaleze diverse amenințări informatice pe sistemul compromis și, deci, să spioneze întreaga activitate online a celui șantajat, inclusiv să aibă înregistrări video și audio cu momente intime din viața personală a țintei”, susțin specialiștii.
Similar cu alte campanii de șantaj identificate de cercetătorii Bitdefender, victimele au termen de 48 de ore să plătească atacatorilor contravaloarea a 1.250 de dolari în Bitcoin, iar cei șantajați sunt sfătuiți de către atacatori să nu răspundă mesajului primit și să evite să contacteze poliția sau vreun furnizor de soluții de securitate informatică.
O analiză a portofelelor de Bitcoin controlate de către atacatori arată că aceștia folosesc multiple conturi pentru a primi bani, astfel încât să fie dificil de calculat câți utilizatori au și plătit sumele solicitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile