Bloomberg: Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi la 4 octombrie
Telex » Știri
30 septembrie 2024
Uniunea Europeană intenționează să voteze, la 4 octombrie, dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule electrice (EV) fabricate în China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, relatează Agerpres. Statele membre ale UE au primit un proiect de reglementare pentru măsurile propuse. Votul în rândul statelor membre a fost puțin întârziat, pe fondul negocierilor de ultim moment cu Beijingul, pentru găsirea unei soluții care să evite impunerea noilor tarife. Încă ar putea fi modificate noile date, susțin sursele.
Discuțiile dintre cele două părți pot continua, chiar dacă statele membre ale UE adoptă taxele, anunțase anterior Bloomberg.
Votul vine după ce o investigație a Comisiei Europene a arătat subvenționarea incorectă de către China a industriei sale EV, iar impunerea tarifelor este necesară pentru ca producătorii auto europeni să nu fie dezavantajați.
Unele statele membre ale UE, inclusiv Germania și Spania, au avertizat contra impunerii tarifelor, deoarece ar putea duce la un război comercial, China fiind al doilea mare partener comercial al Europei, comerțul între cele două părți ajungând anul trecut la 739 miliarde de euro.
UE și China discută o soluție negociată, care ar include un mecanism de control al prețurilor și al volumelor de export, în loc de taxe vamale suplimentare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni