Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
BNR: Activele financiare ale administrațiilor publice au crescut cu 1,3 puncte procentuale, în trimestrul III din 2021

BNR: Activele financiare ale administrațiilor publice au crescut cu 1,3 puncte procentuale, în trimestrul III din 2021

Telex » Știri 7 ianuarie 2022  

Activele financiare ale sectorului administrațiilor publice, exprimate ca pondere în produsul intern brut, au crescut cu 1,3 puncte procentuale, în trimestrul III din 2021, ajungând la 26%, în special pe seama majorării depozitelor și numerarului, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres. „Elementele înregistrate sub acest instrument financiar au cunoscut o creștere de 1,2 puncte procentuale în trimestrul III 2021, comparativ cu același trimestru al anului anterior, și au reprezentat 5,7 la sută din PIB pe seama emisiunilor noi de titluri de natura datoriei. Deținerile de acțiuni și alte participații ale statului au înregistrat o apreciere de 0,7 puncte procentuale, ajungând la 10,7 la sută din PIB. Poziția alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuții sociale, creanțe comerciale, sume datorate de agenții economici autorităților publice și creanțe externe) a scăzut cu 0,6 puncte procentuale, până la 6,7 la sută din PIB în trimestrul III 2021”, se menționează în raportul BNR. Potrivit sursei citate, angajamentele financiare ale administrației publice s-au majorat cu 3,3 puncte procentuale la finalul trimestrului al treilea al anului trecut, în comparație cu perioada similară din 2020, reprezentând 56,4% din PIB. Creșterea acestui instrument financiar este explicată de evoluția emisiunilor de titluri de natura datoriei, lansate atât pentru finanțarea deficitului bugetar, cât și pentru refinanțarea datoriei publice, în lei și în valută. Astfel, au fost emise euroobligațiuni de 3,5 miliarde euro, pe termen lung. Pe 26 august 2021 a fost redeschisă, prin licitație, o emisiune de titluri de stat denominate în euro, în urma acestei operațiuni crescând suma inițial anunțată, de la 100 milioane euro, la 176,25 milioane euro. În trimestrul III al anului 2021, acest instrument de datorie a reprezentat 41,6% din PIB, cu 2,5 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Soldul creditelor angajate a crescut cu 0,9 puncte procentuale în perioada analizată, ajungând la 6,2% din PIB, iar elementele din categoria altor sume de plătit s-au diminuat cu 0,1 puncte procentuale, până la 7,7% sută din PIB.

Sectorul administrațiilor publice a înregistrat un necesar de finanțare de 0,9% din PIB în trimestrul III 2021, față de 1,9% la sută din PIB în trimestrul III 2020.

Administrația centrală a prezentat un necesar de finanțare de 0,9% din PIB (2,3% din PIB în T3 2020), iar administrațiile locale au înregistrat o capacitate de finanțare de 0,2% din PIB (0,02% din PIB în T3 2020).

Administrațiile de securitate socială au avut un necesar de finanțare de 0,2% în trimestrul III 2021, în timp ce în trimestrul III 2020 au înregistrat o capacitate de finanțare de 0,4% din PIB.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.