Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
BNR: Băncile intenţionează să relaxeze moderat standardele de creditare în cazul împrumuturilor de consum acordate populaţiei

BNR: Băncile intenționează să relaxeze moderat standardele de creditare în cazul împrumuturilor de consum acordate populației

Telex » Știri 3 martie 2020  

Băncile ar putea lua în primul trimestru din acest an decizia de a relaxa moderat standardele de creditare în cazul împrumuturilor de consum acordate populaţiei, reiese dintr-un sondaj realizat de Banca Naţională a României (BNR) privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, informează Agerpres. „În concordanţă cu estimările din trimestrul precedent, instituţiile de credit au păstrat nemodificate condiţiile de creditare a populaţiei în T4 2019, în cazul ambelor categorii de împrumuturi destinate populaţiei (consum şi imobiliar). Standardele de creditare aferente împrumuturilor acordate companiilor au cunoscut o înăsprire marginală. Aşteptările pentru următoarea perioadă (T1 2020) sunt de menţinere constantă a standardelor de creditare pentru împrumuturile destinate populaţiei pentru achiziţia de locuinţe şi terenuri şi de relaxare moderată în cazul creditelor de consum acordate populaţiei”, se spune în raportul BNR.

Potrivit documentului, pentru ansamblul companiilor, băncile se aşteaptă ca standardele de creditare să înregistreze o înăsprire moderată în primul trimestru din 2020, evoluţie generată de standardele de creditare aferente împrumuturilor pe termen scurt şi lung care vor fi acordate IMM.

Conform BNR, cererea pentru credite destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri a crescut semnificativ în trimestrul IV din 2019, în timp ce solicitările pentru împrumuturi de consum acordate populaţiei s-au redus cu aceeaşi amplitudine. Cererea de credite din partea companiilor nefinanciare a înregistrat o creştere marginală, această evoluţie la nivel agregat fiind influenţată de cererea de credite pe termen lung din partea companiilor mici şi mijlocii pentru care, de asemenea, s-a consemnat un avans marginal.

Aşteptările băncilor pentru perioada următoare, respectiv primul trimestru din acest an, sunt de menţinere constantă a cererii pentru creditele imobiliare şi de creştere moderată a celei pentru împrumuturile de consum acordate populaţiei. Instituţiile de credit estimează o creştere marginală a cererii din partea firmelor în T1 2020, atât la nivel agregat, cât şi în structură.

BNR precizează că sondajul este efectuat trimestrial de instituţie în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie. Acesta are la bază un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piaţă aferentă creditării companiilor şi populaţiei. Aceste instituţii deţin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.