BNR: Depozitele rezidenților au crescut cu 14% în august 2020 față de aceeași lună din 2019
Telex » Știri 23 septembrie 2020
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna august 2020 cu 1,6% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 389,666 miliarde lei și cu 14,0% (11,1% în termeni reali) faţă de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Naţională a României (BNR). Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,5% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 2,2% față de luna iulie 2020, până la 251,169 miliarde lei, şi cu 12,7% (9,8% în termeni reali) faţă de august 2019.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,2% față de luna anterioară, până la 140,633 miliarde lei, iar faţă de luna august 2019 au înregistrat o creştere de 12,9% (10,0% în termeni reali). Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 4,8% (până la 110,537 miliarde lei) față de luna precedentă și cu 12,4% (9,5% în termeni reali) faţă de luna august a anului trecut.
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,5% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,5% faţă de luna iulie 2020, ajungând până la nivelul de 138,496 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,3%, până la 28,613 miliarde euro). Comparativ cu luna august 2019, indicatorul a crescut cu 16,5%, exprimat în lei și cu 13,9%, dacă este exprimat în euro. Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,5% faţă de luna iulie 2020, până la 100,179 miliarde lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,3%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,2% și de 13,5%, dacă indicatorul este exprimat în euro. Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au înregistrat o creștere de 0,4% faţă de luna iulie 2020 (0,2% când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu august 2019, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 17,6% (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,9%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial