MyWIZ - Business în cloud
BNR: În luna mai, creditul acordat firmelor și populației a crescut, în ritm anual, cu 7,9%, iar depozitele populației s-au majorat cu 11%

BNR: În luna mai, creditul acordat firmelor și populației a crescut, în ritm anual, cu 7,9%, iar depozitele populației s-au majorat cu 11%

Numărul 25-26, 28 iun. - 11 iul. 2023  »  Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna mai 2023 cu 0,7% față de luna anterioară (0,03% în termeni reali), până la nivelul de 372,382 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 67,6% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,4% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4% (0,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,9% (-2,5% în termeni reali), pe seama majorării cu 0,2% a componentei în lei (-9,4% în termeni reali) și cu 28,2% a componentei în valută exprimată în lei (27,5% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna mai 2023 cu 2,7% față de luna aprilie 2023, până la 189,559 miliarde lei. În raport cu mai 2022, acesta s-a majorat cu 15,6% (4,5% în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat în luna mai 2023 cu 1,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 533,975 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior au avansat cu 11,0% (0,3% în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,1% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,7% față de luna aprilie 2023, până la 363,672 miliarde lei. Comparativ cu luna mai 2022, acestea s-au majorat cu 20,6% (9,0% în termeni reali). Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,3% față de luna anterioară, până la 190,494 miliarde lei și cu 21,7% (10,0% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior. Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 3,2% (până la 173,178 miliarde lei) față de luna precedentă, iar față de luna mai 2022, au înregistrat o creștere de 19,6% (8,1% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 31,9% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,4% față de luna aprilie 2023, ajungând până la nivelul de 170,302 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%, până la 34,268 miliarde euro). Comparativ cu luna mai 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 5,2% (-5,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro). Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,3% față de luna aprilie 2023, până la 120,773 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,4%, până la 24,302 miliarde euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,5% (-5,0%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,8% față de luna aprilie 2023, până la 49,529 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,1%, până la 9,966 miliarde euro). Comparativ cu mai 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 6,9% (-7,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.