MyWIZ, secretul contabililor de succes
BNR: În primele două luni, deficitul de cont curent a atins 1,627 miliarde euro

BNR: În primele două luni, deficitul de cont curent a atins 1,627 miliarde euro

Numărul 14, 14-20 apr. 2021  »  Breviar statistic

În perioada ianuarie - februarie 2021, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1,627 miliarde euro, comparativ cu 431 milioane euro în perioada corespunzătoare din 2020, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 485 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 265 milioane euro, balanța veniturilor primare și-a redus excedentul cu 463 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare s-a încheiat cu un deficit de 358 milioane euro, comparativ cu un excedent de 155 milioane euro în perioada similară a anului 2020.

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 578 milioane euro (comparativ cu 690 milioane euro în perioada ianuarie - februarie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 823 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 245 milioane euro.

În intervalul analizat, datoria externă totală a scăzut cu 2,311 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 90,947 miliarde euro la 28 februarie 2021 (73,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,0% față de 31 decembrie 2020; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2021 nivelul de 32,669 miliarde euro (26,4% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3% față de 31 decembrie 2020. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,1% în primele două luni, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 28 februarie 2021 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2021 a fost de 83,5%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.