BNR: Investițiile străine directe au depășit 10 miliarde de euro în 2022
Numărul 39, 4-10 oct. 2023 » Analize și sinteze
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) în anul 2022 a fost de 10,039 miliarde euro, din care 7,896 miliarde euro au reprezentat participații la capitalurile proprii, conform unui comunicat al Băncii Naționale a României (BNR), citat de Agerpres. "Fluxul net de investiții străine directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde de euro, din care: 7,896 miliarde de euro - participații la capitalurile proprii (nivel rezultat prin însumarea aportului la capitalurile proprii ale întreprinderilor ISD, în valoare de 1,836 miliarde de euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 6,059 miliarde de euro); 2,143 miliarde de euro - instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora, determinate prin diferența dintre datorii și creanțe înregistrate" , se arată în comunicat.
Soldul ISD la 31 decembrie 2022 a atins nivelul de 107,944 miliarde de euro, din care: 76,570 miliarde de euro - capitaluri proprii, inclusiv profitul reinvestit (70,9% din total sold ISD), iar 31,374 miliarde de euro - instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora (29,1%).
Veniturile din ISD realizate de nerezidenți în anul 2022 au înregistrat valoarea de 12,169 miliarde de euro, din care veniturile din participații la capital s-au situat la nivelul de 11,451 miliarde de euro, fiind determinate ca diferență între profiturile după impozitare ce revin învestitorilor străini, în valoare de 14,682 miliarde de euro, din totalul profiturilor obținute de întreprinderile ISD și pierderile ce revin acestora, în valoare de 3,231 miliarde de euro, din totalul pierderilor înregistrate de întreprinderile ISD în anul 2022.
Veniturile nete din dobânzi au înregistrat un nivel de 718 milioane euro, calculate ca diferență între dobânzile primite de investitorii străini direcți pentru creditele acordate întreprinderilor deținute în România și dobânzile plătite de aceștia pentru creditele primite de la aceste întreprinderi, atât direct, cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului.
Banca Națională a României, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, a realizat cercetarea statistică anuală pentru determinarea investițiilor străine directe (ISD), principala sursă de date pentru elaborarea statisticilor ISD. Obiectivul principal a fost determinarea fluxului net de ISD în cursul anului 2022 în întreprinderile investiție străină directă rezidente, a veniturilor obținute de nerezidenți din aceste investiții, precum și a soldului ISD în România la 31 decembrie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial