BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”
Telex » Știri astăzi, 9:40
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând de duminică, 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I. Conform unui comunicat al BNR, citat de Agerpres, bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană și relief, pe suport de polimer și are o fereastră transparentă complexă.
Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „REGELE CAROL I 1839-1914”.
În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” și o scenă de luptă din timpul Războiului de Independență.
Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALA A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTÄ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTÄ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.
Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulație, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Pe reversul bancnotei compoziția grafică include o reprezentare a statuii de la Peleș a regelui Carol I și, în centru, o imagine a Castelului Peleș. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.
Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și sigla BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleș și în dreapta jos și în litere „UNA SUTÄ LEI” pe orizontală în stânga jos. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, negru și roșu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include elemente de siguranță în substratul de polimer, respectiv: fereastra transparentă complexă, pe verticală (care conține în zona centrală, portretul regelui Carol I, reprezentat în tehnică multiton și textul „ROMANIA”, încadrate într-o reprezentare stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”), în partea superioară, coroana României reprezentată în tehnică multiton, care la examinarea în lumină ultravioletă prezintă fluorescență în două culori, argintiu și roșu, în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară și în zona inferioară a acesteia; elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care își schimbă culoarea în funcție de unghiul sub care sunt privite, textul „ROMANIA” în negativ, care poate fi citit din patru direcții diferite, încadrează fereastra transparentă atât în partea superioară a acesteia cât și în cea inferioară, elemente realizate cu cerneală metalizată aurie, poziționate în zona centrală a ferestrei transparente complexe și în jurul acesteia, atât pe avers cât și pe revers, făcând parte din reprezentarea stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”; două elemente tip filigran, respectiv însemnul Ordinul „Steaua României” și sigla BNR, vizibile atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „CAROL I” ce poate fi citit din patru direcții diferite; elemente grafice de dimensiuni diferite care conțin în negativ valoarea bancnotei, poziționate pe reversul acesteia și realizate cu cerneală iridiscentă verde.
De asemenea, bancnota mai include elemente de siguranță adăugate la imprimare pe avers, și anume: imprimare în relief detectabilă prin palpare, respectiv portretul, semnătura, numele și anii de viață ai regelui Carol I, însemnul Ordinul „Steaua României”, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre și litere, elementul embosat „100” și textul „LEI UNA SUTÄ”, tipărit cu cerneală optic variabilă, care își schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; microperforații laser cu valoarea nominală „100” amplasate în zona centrală, pe direcție verticală, vizibile pe ambele fețe ale bancnotei; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.
Elemente de siguranță sunt adăugate și la imprimare pe revers, respectiv: imprimare în relief detectabilă prin palpare - Castelul Peleș, statuia regelui Carol I, denumirea „BANCA NAȚIONALÄ‚ A ROMANIEI” și sigla băncii centrale BNR, valoarea nominală în cifre „100”, în stânga sus pe orizontală, în dreapta jos și în litere, pe orizontală, în stânga jos, și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; imagine latentă cu inscripția „BNR”, aflată la baza imaginii Castelului Peleș; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.
Potrivit BNR, pe lângă elementele de siguranță destinate publicului, bancnota de 100 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranță adăugate prin imprimare, atât pe aversul cât și pe reversul bancnotei și detectabile cu aparatură specială, respectiv microtext imprimat plan pe avers - inscripția „100 LEI”, în spatele portretului regelui, microtext în relief pe avers - inscripția „BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, și „BNR”, în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos, microtext în relief pe revers - inscripția „BNR”, în dreptunghiul din partea stângă și în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă, imagine gen timbru cu valoarea nominală a bancnotei, pe revers, în cifre, în stânga, pe orizontală „100”, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, seria și numărul orizontal, pe revers, în centru sus, în culoare roșie, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă, seria și numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră, care prezintă luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum și proprietăți magnetice.
Bancnota aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză și franceză.
Tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Prețul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională