Banca Națională a României (BNR) a publicat Raportul semestrial asupra stabilității financiare – decembrie 2018, document elaborat  în cadrul Direcției Stabilitate Financiară a băncii centrale. Raportul a fost analizat de Consiliul de administrație al BNR și aprobat în unanimitate. Analizele au fost realizate folosind informațiile disponibile până la data de 23 noiembrie 2017.

Publicăm, în cele ce urmează, principalele elemente conținute în SINTEZA acestui document. 

Raportul prezintă riscurile la adresa stabilității financiare, în strânsă corelație cu evoluțiile economice interne și internaționale. Stabilitatea financiară este un bun public, care nu se referă doar la bănci, ci la ansamblul economiei. Stabilitatea financiară este influențată de calitatea mixului de politici economice.

De la data Raportului anterior (mai 2017), stabilitatea financiară a rămas solidă, însă se remarcă menținerea sau acumularea unor vulnerabilități, în special în ceea ce privește apariția unor presiuni în direcția creșterii primei de risc pentru economiile emergente, tensionarea echilibrelor macroeconomice interne prin derapaje și incertitudini în politica fiscal-bugetară și creșterea îndatorării populației – riscurile fiind amplificate de corelația acestor factori. 

Principalii indicatori financiari și prudențiali ai sectorului bancar s-au menținut la un nivel robust

La nivelul fundamentelor macroeconomice, se remarcă o serie de indicatori favorabili:

♦ Principalul atu al României este stocul scăzut al datoriei publice (37,4% din PIB), împreună cu scăderea riscului de refinanțare datorită în principal extinderii maturității datoriei publice.

♦ Un alt atu al României îl reprezintă existența unor rezerve internaționale importante, inclusiv rezerva în valută a MFP. Dar rolul rezervelor internaționale este unul preventiv și nu pot compensa deteriorări structurale ale unor indicatori.

♦ România a înregistrat o rată ridicată de creștere economică în primele 9 luni din anul 2017 (+7% în trei trimestre din 2017, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut).

♦ Nivelul ratei șomajului a continuat traiectoria descendentă, iar rata ocupării a continuat traiectoria ascendentă.

Totuși, aceste evoluții trebuie nuanțate prin prisma creșterii deficitului bugetar structural și a creșterii deficitului comercial, în timp ce rata inflației a revenit rapid în intervalul superior al țintei, iar cursul de schimb s-a depreciat față de euro cu 2,5% de la începutul anului. Totodată, rata dobânzii pe piața interbancară a accelerat în luna septembrie și s-a stabilizat ulterior, pe fondul creșterii ratei anuale a inflației și consolidării așteptărilor privind ajustarea conduitei politicii monetare, precum și pe fondul diminuării excedentului structural de lichiditate sub influența simultană a principalilor factori autonomi ai lichidității – și anume operațiunile în contul Trezoreriei Statului și tranzacțiile nerezidenților pe piața financiară locală.

În ceea ce privește sectorul bancar, principalii indicatori financiari și prudențiali s-au menținut la un nivel robust. Indicatorii de solvabilitate au rămas la niveluri adecvate, iar rezervele consistente de capital față de cerințele prudențiale oferă o bună capacitate de absorbție a pierderilor neașteptate și resurse pentru creditarea sectorului real. Rezultatele testării la stres a sectorului bancar relevă robustețea la nivel agregat în cazul manifestării unor scenarii macroeconomice adverse, însă impactul riscului de rată a dobânzii la nivelul sectorului bancar este important, datorită structurii bilanțiere caracterizate de o durată mai mare a activelor. Indicatorii de lichiditate ai sectorului bancar continuă să se situeze, în medie, la un nivel semnificativ superior valorilor minime reglementate. Indicatorii specifici calității activelor bancare s-au ameliorat (rata creditelor neperformante a scăzut sub 8%, ajungând în zona considerată cu risc mediu de ABE), iar gradul de acoperire cu provizioane s-a îmbunătățit și rămâne adecvat.

Profitabilitatea sectorului bancar s-a consolidat în contextul unui cadru macroeconomic intern favorabil, al reducerii semnificative a cheltuielilor nete cu ajustările pentru depreciere, al prelungirii nivelului scăzut al costurilor de finanțare, dar și al redresării creditării în monedă națională. Eficiența operațională este mai bine poziționată comparativ cu media UE, dar prezintă spațiu de îmbunătățire, în special la nivelul unor bănci de talie mică și medie. Procesul de consolidare a sectorului bancar a continuat. În structura activelor sectorului bancar constatăm o ușoară creștere a creditului acordat economiei reale. În structura pasivelor sectorului bancar continuă tendința de creștere a depozitelor populației în contrapondere cu scăderea pasivelor externe, fenomen de natură să reducă riscul de contagiune la șocuri externe.

Riscuri la adresa stabilității financiare: deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente, tensionarea echilibrelor macroeconomice, creșterea îndatorării populației atât prin canalul băncilor, cât și al IFN, disciplina scăzută de plată în economie, vulnerabilități în bilanțul firmelor, accelerarea creșterii prețurilor imobiliare

Intrarea în vigoare în anul 2018 a noilor standarde internaționale de raportare financiară (IFRS 9) presupune atât costuri de implementare, cât și majorări ale ajustărilor pentru depreciere. Pentru instituțiile de credit din România, impactul ar fi redus: (i) rata fondurilor proprii totale s-ar diminua cu 24 de puncte de bază, iar rata fondurilor proprii de nivel 1 s-ar micșora cu 25 de puncte de bază; (ii) pierderile așteptate ar crește marginal față de nivelul actual al ajustărilor pentru depreciere (0,5%). Portofoliile pentru care se vor cuantifica pierderi așteptate mai mari decât ajustările pentru depreciere curente sunt cele specifice creditelor acordate segmentelor Retail și Administrații regionale. Eterogenitatea este mai ridicată la nivelul individual al băncilor, dar nu este de natură a afecta stabilitatea acestora prin prisma excedentului consistent la nivelul indicatorilor de solvabilitate. 

Începând cu această ediție a Raportului, Consiliul de Administrație al BNR a decis să restrângă numărul riscurilor prezentate la maximum cinci, din două motive: posibilitatea de a concentra analiza și a atrage atenția asupra celor mai importante mesaje, precum și alinierea la buna practică internațională a băncilor centrale care publică rapoarte de stabilitate financiară, și cu precădere a BCE. În acest context, autorii documentului precizează că nu se pot face comparații complete cu harta riscurilor din rapoartele anterioare.

Nu a fost identificat niciun risc sistemic sever, dar o combinație între riscurile identificate poate induce un risc sever, în condiții de piață nefavorabile. 

Principalele riscuri la adresa stabilității financiare sunt următoarele:

♦ Riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente se situează la un nivel ridicat, în contextul în care incertitudinile privind consolidarea ratei de creștere a economiei globale și a comerțului internațional rămân semnificative, pe fondul riscurilor din politicile economice și monetare, acumulării unor dezechilibre structurale la nivelul economiilor emergente și intensificării tensiunilor geopolitice. O ajustare abruptă a primei de risc aferente țărilor emergente poate avea efecte negative importante asupra mediului intern.

Acesta este în fapt riscul de credit, sau riscul creșterii ratei dobânzii, declanșat de politicile monetare ale economiilor dezvoltate, de incertitudinile externe și de modul în care piața reacționează la acestea. În context, risc de credit se referă la creșterea costului finanțării externe – atât pentru statul român, cât și pentru sectorul bancar și pentru firme.

Se observă că, în ultimele luni, acest risc a și început să se materializeze. Rezerva Federală a început ciclul de întărire a politicii monetare. Banca Angliei a luat o decizie de creștere a dobânzii de politică monetară care, deși păstrează rata reală puternic negativă, poate fi un semnal – mai ales pe fondul creșterii incertitudinii privind Brexit. Într-una dintre economiile din regiune cu care ne comparăm, Banca Cehiei a crescut de două ori rata dobânzii – în circumstanțe speciale, după renunțarea la țintirea unui nivel al cursului de schimb, și în condițiile unei inflații în creștere. Banca Centrală Europeană a decis reducerea programului de achiziție de active, deși nu a stabilit o dată pentru ieșirea din acest program. Deși cu viteze diferite, și cu excepții notabile (Banca Japoniei, de exemplu), devine din ce în ce mai clar că era dobânzilor joase se apropie de sfârșit. Economiile emergente sunt de obicei afectate când cresc dobânzile în economiile dezvoltate, și este esențial ca astfel de episoade să le găsească în bună ordine internă. 

♦ Tocmai de aceea este preocupantă tensionarea echilibrelor macroeconomice în România, fenomen care a continuat să se manifeste în perioada de la ultimul Raport. Principalul factor de creștere economică a fost reprezentat de consumul intern, în timp ce balanța externă a contribuit negativ din cauza adâncirii deficitului balanței bunurilor. Investițiile nu au avut un aport semnificativ la creșterea economică. Creșterea economică peste potențial nu este un lucru îngrijorător întotdeauna, mai ales atunci când are loc, de exemplu, după o recesiune. De asemenea, există o serie de argumente care arată că potențialul de creștere a economiei poate fi mai mare decât cel calculat în prezent, atât din motive tehnice (seriile de timp nu sunt suficient de lungi și au fost influențate de recesiunea din 2009-2010), cât și din motive fundamentale, dar a căror fructificare presupune ajustări structurale. Astfel, ocuparea deplină a forței de muncă reprezintă o condiție de manual pentru atingerea potențialului de creștere economică; resurse importante în această direcție vin de la cei aproape 3 milioane de români care muncesc în străinătate și circa 4 milioane de români inactivi. Nici structura creșterii economice, în sine, nu constituie un risc sistemic, mai ales dacă o parte din creșterea cererii interne este acomodată de creșterea ofertei interne. Totuși este îngrijorătoare evoluția deficitelor gemene (deficitul fiscal și cel de cont curent), care semnalizează tocmai caracterul peste potențial al creșterii economice actuale, ceea ce poate periclita stabilitatea financiară pe termen mediu. Politica fiscală expansionistă începută în anul 2016, prin aplicarea Codului fiscal din 2015, a continuat în anul 2017 conducând la epuizarea spațiului fiscal obținut în perioada 2010-2015. Deficitul structural a depășit în anul 2016 în mod semnificativ ținta pe termen mediu de 1% și este estimat să înregistreze 3,9% în anul 2017. De altfel, Comisia Europeană a inclus România în Procedura de deviere semnificativă de la obiectivul pe termen mediu. Deficitul de cont curent raportat la PIB, deși este la un nivel mult inferior celui anterior crizei, evoluează divergent față de celelalte economii emergente din UE.

Când se înregistrează creștere economică peste potențial este recomandat să se realizeze economii, în sensul consolidării fiscale. Veniturile suplimentare obținute din creșterea economică peste potențial permit doar pe termen scurt finanțarea unor cheltuieli suplimentare. Dar aceste cheltuieli sunt permanente, în timp ce veniturile sunt temporare, întrucât vor scădea, ceteris paribus, când economia va reveni la ritmul de creștere normal (potențial). Așadar, creșterea economică peste potențial ascunde un deficit structural mai mare decât deficitul cash. Însă deficitul structural de astăzi este deficitul cash de mâine, care va trebui finanțat în condiții care pot deveni adverse pentru economiile emergente.

Această combinație, între o politică fiscal-bugetară expansionistă în condiții de creștere economică peste potențial, și deteriorarea sentimentului pieței externe pentru economiile emergente în general, poate amplifica volatilitatea și poate afecta stabilitatea financiară pe mai multe canale: rata dobânzii, cursul de schimb, rata inflației. 

♦ Creșterea îndatorării populației poate transmite aceste riscuri de la nivel macroeconomic la nivel microeconomic, pentru debitori. Mediul economic din ultimii ani, caracterizat de rate reduse de dobândă și de creșterea susținută a creditului nou, creează premisele acumulării de posibile vulnerabilități privind sustenabilitatea gradului de îndatorare atât prin canalul bancar, cât și al IFN, îndeosebi pentru debitorii cu venituri mai mici. Faptul că marea majoritate a stocului și a fluxului de credite ipotecare și de credite pentru companii sunt acordate la dobândă variabilă reprezintă un factor agravant pentru stabilitatea financiară în condițiile reluării ciclului de creștere a dobânzilor – din cauze externe, din cauze interne, sau dintr-o combinație de cauze. Ponderea serviciului datoriei în venit în cazul debitorilor cu salariu între nivelul minim reglementat și nivelul mediu pe economie este mai mare decât cea aferentă persoanelor cu venituri peste dublul salariului mediu, iar acest fenomen este notabil în cazul debitorilor cu credite ipotecare. De asemenea, serviciul datoriei pentru creditele noi acordate persoanelor cu venituri între nivelul minim reglementat și cel mediu a crescut cu 2 puncte procentuale în ultimele 12 luni. Având în vedere faptul că aproape 30% dintre debitorii cu credite ipotecare au venituri între salariul minim și cel mediu, o proporție semnificativă a populației înregistrează niveluri de îndatorare îngrijorătoare în cazul unor evoluții adverse.

Autorii Raportului apreciază că atât tensionarea echilibrelor macroeconomice, cât și creșterea îndatorării populației reprezintă riscuri în creștere la adresa stabilității financiare a țării, în mod special în contextul schimbării sentimentului pieței internaționale față de economiile emergente, reflectat prin prima de risc. Aceste evoluții pot fi contrabalansate de un mediu intern stabil și predictibil, dar pot fi și accentuate de o stare de incertitudine determinată de schimbări majore, insuficient pregătite și explicate, în mixul de politici publice. Incertitudinea amână investițiile și crește preferința pentru lichiditate – iar prețul preferinței pentru lichiditate este rata dobânzii. Atunci când mediul extern este caracterizat de incertitudini și se află în punctul unei inversări de ciclu, este recomandabil ca mediul intern să nu adauge la aceste incertitudini. Urmărirea îndeplinirii unor priorități de politică economică nu trebuie să pună în pericol stabilitatea financiară, care este un bun public. 

♦ Un alt risc sistemic identificat îl reprezintă disciplina scăzută de plată din economie, care se reflectă în constrângeri bugetare slabe și în sectorul privat. Aceasta contribuie la adâncirea vulnerabilităților care pot afecta stabilitatea financiară, prin alocarea ineficientă a resurselor, majorarea creditelor neperformante, distorsionarea semnalelor pieței, crearea unei cvasi-mase monetare cu efecte negative asupra inflației. Principalii factori de risc pentru stabilitatea financiară sunt: (i) subcapitalizarea unui număr semnificativ de companii (276,4 mii de firme au un nivel al capitalului propriu sub nivelul reglementat, dintre care 268,5 mii de firme au capital negativ), determinată în principal de înregistrarea de pierderi (217,3 mii de firme, totalizând pierderi de 33 miliarde lei în anul 2016), respectiv gradul ridicat de îndatorare în anumite sectoare, (ii) creșterea obligațiilor restante față de bugetul de stat (+5,9% în anul 2016), (iii) capacitatea redusă de recuperare a creanțelor comerciale, în special la nivelul microîntreprinderilor, (iv) coroborate cu numărul important de firme din portofoliul instituțiilor de credit care nu au trecut printr-un ciclu economic complet, (v) reintrarea fenomenului de insolvență pe un trend ascendent, atât ca număr de firme nou intrate în insolvență (6,1 mii de firme în primele opt luni ale anului), cât și ca volum al neperformanței generate asupra sectorului bancar (volumul creditelor neperformante generate de către firmele în insolvență a crescut cu circa o treime, la 1 miliard lei) și (vi) majorarea arieratelor bugetului de stat față de sectorul real (+9% în intervalul septembrie 2016 – septembrie 2017, la 223,1 milioane lei). Într-un sens mai larg, disciplina scăzută de plată din economie evidențiază vulnerabilități structurale în bilanțul firmelor.

Se cuvine spus că disciplina scăzută de plată din economie nu este un risc nou, ci o vulnerabilitate recurentă în economia României. Autorii Raportului subliniază că l-au marcat ca un risc distinct și în creștere din trei motive care îl fac să fie mai periculos astăzi decât altădată: (i) reducerea vulnerabilităților din bilanțul băncilor (prin curățarea portofoliului de credite neperformante) nu are corespondent în reducerea vulnerabilităților din bilanțul firmelor, ceea ce înseamnă că se mențin probleme structurale în economie; (ii) vulnerabilitățile din bilanțul firmelor s-au permanentizat chiar și în condiții de creștere economică peste potențial; (iii) după încheierea acordului cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, o parte dintre reformele realizate pe durata acordului în ceea ce privește întărirea disciplinei la plată în economie (în special reducerea arieratelor) au fost inversate.

De altfel, inversarea reformelor structurale pare să fi început imediat după finalizarea acordului cu FMI și CE, și este vizibilă în cel puțin două dintre riscurile evidențiate: tensionarea echilibrelor macroeconomice (prin abandonarea consolidării fiscale), respectiv slăbirea disciplinei de plată în economie. 

♦ Un risc de intensitate mai scăzută, dar legat de creșterea îndatorării populației, se referă la prețurile bunurilor imobiliare. Accelerarea creșterii prețurilor imobiliare reprezintă în continuare un risc pentru sectorul bancar, în contextul în care expunerile instituțiilor de credit în legătură cu piața imobiliară sunt substanțiale. Prețurile locuințelor au avut o dinamică pozitivă, dar semnificativ mai redusă decât în numeroase țări din UE, pe fondul creșterii veniturilor populației, îmbunătățirii așteptărilor viitoare ale indivizilor privind situația financiară și menținerii ratelor de dobândă la valori extrem de reduse. Cu toate acestea, doar o parte redusă din tranzacțiile imobiliare sunt finanțate prin credit. Pe termen mediu, potențialele riscuri care pot fi generate de portofoliul de credite cu garanții ipotecare vizează senzitivitatea ridicată la riscul de creștere a ratei dobânzii a debitorilor care au contractat un credit ipotecar.

Cele cinci riscuri sintetizate mai sus sunt ciclice, fiind legate de evoluția ciclului economic și financiar. Ele pot fi adâncite, pe viitor, de o eventuală decelerare a creșterii economice, care va ridica și problema următorului motor de creștere economică (după ce motorul consumului intern va încetini). Creșterea intermedierii financiare pentru companii ar putea fi acest motor alternativ, dar cu condiția îmbunătățirii disciplinei de plată, al reducerii incertitudinilor și al revenirii la un sentiment pozitiv al pieței.

Aceste cinci riscuri ciclice sunt potențate de o problemă structurală, fundamentală, nu doar a economiei, ci a societății românești: problema demografică. Aceasta este generată pe de o parte de declinul natural al populației, iar pe de altă parte de fenomenul emigrației. Deși România înregistrează cel mai mare nivel al PIB din ultimii 25 de ani, fenomenul emigrației continuă, iar populația îmbătrânește. Sporul natural negativ al populației s-a adâncit semnificativ în ultimii ani, România înregistrând una dintre cele mai ridicate valori din UE, în timp ce emigrația este endemică. Mai mult, fenomenul emigrației afectează și profesiile cu pregătire profesională înaltă, cum ar fi domeniul medical. Se creează astfel presiuni care contribuie la accentuarea tensiunilor asupra echilibrelor macroeconomice și limitează PIB-ul potențial.

Pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare, Raportul evidențiază o serie de posibile măsuri privind: (i) reducerea riscului de refinanțare a datoriei publice, inclusiv prin măsuri de continuare a creșterii maturității instrumentelor de datorie, (ii) alinierea deficitului structural la obiectivul pe termen mediu, (iii) creșterea capacității debitorilor de a face față unor evoluții nefavorabile, (iv) țintirea mai bună a programului Prima Casă din punct de vedere social, (v) recapitalizarea firmelor cu capitaluri proprii sub pragul minim reglementat, precum și revizuirea condițiilor de intrare și ieșire de pe piață a firmelor, (vi) îmbunătățirea gradului de ocupare a forței de muncă, reducerea ratei de subutilizare a forței de muncă, inclusiv în ceea ce privește disparitățile regionale, și (vii) creșterea predictibilității cadrului legislativ. 

Banca Națională a României monitorizează atent evoluțiile riscurilor la adresa stabilității financiare și urmărește, prin politicile macroprudențiale pe care le-a adoptat sau pe care se pregătește să le adopte, reducerea riscului de supraîndatorare a populației. Totodată, BNR apreciază ca debitorii ar fi mai bine protejați, pe termen mediu, daca ar solicita în mai mare măsură încheierea de contracte de credite cu dobândă fixă. De asemenea, în cadrul Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială, BNR a evidențiat riscurile la adresa stabilității financiare care derivă din constrângerile bugetare slabe în economie. Pentru întărirea rezistenței economiei la șocuri externe, în special privind riscul de credit, este nevoie de un mix prudent și echilibrat de politici economice, care să urmărească revenirea la obiectivul bugetar pe termen mediu (reducerea deficitului structural) și îmbunătățirea disciplinei de plată în economie.