BNR – Raportul trimestrial asupra inflației. Anticipări pentru finalul anului 2023: o rată a inflației de 7,1%
Numărul 19, 17-23 mai 2023 » Document
Banca Națională a României (BNR) a dat publicității Raportul asupra inflației, ediția mai 2023. Pe lângă analiza celor mai recente evoluții economice, monetare și financiare și explicarea rațiunilor și manierei de implementare a politicii monetare în perioada precedentă, documentul prezintă proiecția trimestrială a băncii centrale privind evoluția inflației pe un orizont de opt trimestre – inclusiv incertitudinile și riscurile asociate acesteia – și evaluează contextul macroeconomic recent și viitor din perspectiva deciziei de politică monetară. Prin elaborarea și publicarea trimestrială a Raportului, BNR își propune să ofere tuturor celor interesați posibilitatea de a înțelege cât mai bine cadrul său de analiză și, implicit, fundamentele deciziilor de politică monetară.
Analiza prezentată în Raportul asupra inflației se bazează pe cele mai recente informații statistice disponibile la momentul redactării, astfel încât perioadele de referință ale indicatorilor utilizați sunt diferite.
Raportul asupra inflației a fost aprobat în ședința Consiliului de administrație al BNR din 10 mai 2023, iar proiecția macroeconomică a fost realizată pe baza informațiilor disponibile până la data de 4 mai 2023.
În cele ce urmează prezentăm sinteza acestui document. Cei interesați pot citi raportul integral pe site-ul BNR.
Cauze și efecte ale dinamicii actuale a inflației
După ce a atins nivelul maxim al acestui ciclu inflaționist în noiembrie 2022, rata anuală a inflației IPC s-a înscris pe o traiectorie descendentă, coborând până la 14,53% în luna martie, cu 2,23 puncte procentuale sub valoarea maximă și, respectiv, cu 1,84 puncte procentuale mai jos față de luna decembrie 2022. În luna martie, indicatorul a depășit cu 0,4 puncte procentuale proiecția din precedentul Raport asupra inflației, în special ca urmare a evoluțiilor înregistrate în cazul grupei LFO și pe segmentul energie electrică-gaze naturale. Cu toate acestea, parcursul de ansamblu al ratei anuale a inflației IPC din intervalul analizat a fost unul favorabil, într-un context caracterizat de detensionarea piețelor materiilor prime. În acest sens, s-a remarcat în special aportul în diminuare din partea inflației combustibililor, marcată de importante efecte de bază, însă accente favorabile s-au resimțit spre finele trimestrului și din partea inflației CORE2 ajustat, indicator care a coborât în luna martie la 14,6% de la un vârf de 15,1% atins în februarie. Un impact dezinflaționist important a revenit și evoluției prețurilor la energia electrică, ca urmare a extinderii sferei de aplicare a schemei de sprijin pentru plata facturilor începând cu 1 ianuarie 2023. Rata medie anuală a inflației, indicator cu un grad inerent mai ridicat de persistență, și-a continuat traiectoria ascendentă și în trimestrul I, atingând în luna martie 15,3% în cazul indicelui determinat conform metodologiei naționale și 13,2% pentru cel calculat conform structurii armonizate (+1,5 puncte procentuale și, respectiv, +1,2 puncte procentuale față de sfârșitul anului 2022). Astfel, ecartul față de media UE s-a majorat la 3,3 puncte procentuale, însă rata inflației din România se plasează sub nivelul înregistrat de majoritatea statelor din regiune (Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Letonia, Lituania și Estonia).
În primele trei luni ale anului, rata anuală a inflației CORE2 ajustat a etalat un parcurs marcat de atingerea unui punct de inflexiune. Astfel, indicatorul și-a continuat ascensiunea în lunile ianuarie și februarie, în timp ce în luna martie, inclusiv ca efect al dinamicii alerte din urmă cu un an, acesta și-a inversat tendința ascendentă, pentru prima oară după aproape doi ani. Evoluții favorabile s-au consemnat în special pe segmentul alimentar, pe fondul corecției principalelor cotații ale materiilor prime (grâu, floarea-soarelui, porumb). În schimb, presiunile asupra costurilor salariale ale companiilor s-au amplificat, atât ca urmare a creșterii salariului minim, cât și a acceptării din partea firmelor a revendicărilor salariale survenite în urma unei perioade lungi cu inflație ridicată. Și în cazul altor categorii de costuri, presiunile au rămas ridicate și relativ persistente, inclusiv ca urmare a caracteristicilor lanțurilor de valoare adăugată, în timp ce o nouă amplificare a excedentului de cerere agregată din economie a facilitat transmisia acestora în prețurile finale. În schimb, traiectoria descendentă a anticipațiilor privind inflația, atât cele ale operatorilor economici, cât și cele formulate de analiștii bancari, a continuat să atenueze impactul șocurilor adverse de ofertă asupra dinamicii prețurilor finale ale bunurilor de consum.
Dinamica anuală a costurilor unitare cu forța de muncă a înregistrat o nouă majorare în trimestrul IV 2022, atingând 9% (+0,7 puncte procentuale față de trimestrul anterior), pe fondul creșterii robuste a remunerării pe salariat (13,9%), la valori sensibil superioare productivității muncii (4,5%). În industrie, rata anuală a costurilor salariale unitare a consemnat o accelerare semnificativă, urcând până la 22,7% în perioada octombrie 2022 – februarie 2023 (față de 15,8% în trimestrul III 2022). Aceste dinamici reflectă comportamentul companiilor de a menține, pe cât posibil, schemele de personal, până la disiparea impactului șocului energetic și până la redinamizarea cererii externe. Ritmuri extrem de alerte ale ULC s-au menținut în ramuri energointensive, în timp ce dinamici mai moderate (până la 10%) s-au observat în industria mașinilor și echipamentelor, în sectorul auto, în fabricarea produselor electronice, în industria de încălțăminte și pielărie, precum și în industria farmaceutică.
Politica monetară – pârghie esențială în combaterea fenomenului inflaționist
În ședința din 9 februarie 2023, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00% pe an. Ratele dobânzilor facilităților permanente au fost, de asemenea, menținute la 6,00% pe an în cazul celei de depozit și la 8,00% pe an în cazul celei de creditare. Rata anuală a inflației a scăzut la 16,37% în decembrie 2022, de la 16,76% în noiembrie, rămânând doar marginal deasupra nivelului prognozat, în principal ca efect al ieftinirii combustibililor, pe fondul descreșterii cotației petrolului și al aprecierii leului în raport cu dolarul SUA. În consecință, în trimestrul IV 2022, rata anuală a inflației a ajuns pe un platou, așa cum s-a anticipat, înregistrând pe ansamblul intervalului o creștere mult mai modestă față de trimestrele precedente, în condițiile accentuării impactului dezinflaționist al dinamicii agregate a componentelor exogene ale IPC, sub influența scăderii considerabile a prețului combustibililor. La rândul său, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a reaccelerat ușor creșterea în ultimele luni ale anului trecut, contrar previziunilor, mărindu-se de la 11,9% în septembrie la 14,6% în decembrie 2022, pe fondul continuării scumpirii alimentelor procesate, dar și al creșterilor cvasigeneralizate de prețuri consemnate pe segmentul mărfurilor nealimentare și pe cel al serviciilor. Evoluția inflației CORE2 ajustat continua să reflecte efectele majorărilor ample ale cotațiilor materiilor prime agroalimentare și ale costurilor cu energia și transportul, alături de influențele blocajelor în lanțurile de producție. Acestea au fost potențate și de cotele înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt și de reziliența cererii pe anumite segmente, precum și de ponderea însemnată deținută în coșul de consum de produsele alimentare și de cele importate. Cea mai recentă prognoză, elaborată pe baza datelor disponibile și a reglementărilor în vigoare, evidenția perspectiva descreșterii semnificativ mai alerte a ratei anuale a inflației până la mijlocul anului viitor decât s-a anticipat anterior, îndeosebi din trimestrul III 2023, în condițiile prelungirii schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie până la 31 martie 2025 și ale redefinirii caracteristicilor acestora începând cu 1 ianuarie 2023.
Incertitudini și riscuri induse de situația geopolitică
Războiul din Ucraina și sancțiunile asociate continuau să genereze incertitudini semnificative și să inducă riscuri la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, în principal prin efectele exercitate asupra încrederii populației și investitorilor, precum și asupra veniturilor acestora, dar și prin afectarea economiilor principalilor parteneri comerciali și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact asupra costurilor de finanțare. Totodată, riscuri proveneau și din partea absorbției fondurilor europene, în principal a celor aferente programului „Next Generation EU”, care este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor. Aceasta este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional. Conduita politicii fiscale pe parcursul anului 2023, configurată în vederea continuării consolidării bugetare (în contextul procedurii de deficit excesiv), deciziile de politică monetară ale Fed și BCE, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune continuau să rămână factori semnificativi de incertitudini și riscuri.
Ulterior, rata anuală a inflației s-a redus la 15,52% în februarie 2023, relativ în linie cu previziunile. Scăderea a fost determinată în principal de descreșterea amplă a dinamicilor prețurilor combustibililor și energiei electrice, sub influența unor efecte de bază consistente și a modificării începând cu 1 ianuarie 2023 a caracteristicilor schemei de plafonare și compensare a prețurilor la energie. În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a încetinit ascensiunea ceva mai mult decât s-a anticipat, ajungând la 15,0% în februarie, pe fondul unor efecte de bază dezinflaționiste și al scăderii cotațiilor unor mărfuri, mai cu seamă agroalimentare, precum și în condițiile ajustării descendente a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt. Influențe notabile, însă de sens opus, au continuat să vină, în contextul rezilienței cererii de consum, din transferarea treptată asupra prețurilor de consum a costurilor materiale și salariale crescute, din mărirea marjelor de profit și din scumpirea unor bunuri de consum importate. Activitatea economică a încetinit doar ușor în trimestrul IV 2022, la 1,0%, de la 1,2% în trimestrul anterior (variație trimestrială), depășind astfel din nou previziunile, evoluție ce făcea probabilă mărirea excedentului de cerere agregată și în acest interval, contrar așteptărilor. Față de aceeași perioadă a anului anterior, creșterea economiei a accelerat la 4,6% în trimestrul IV 2022, de la 3,8% în intervalul anterior, cu principala contribuție, pentru al doilea trimestru consecutiv, a formării brute de capital fix, urmată la mică distanță de aportul consumului gospodăriilor populației. Impactul exportului net a rămas contracționist, dar s-a redus semnificativ față de trimestrul III, în condițiile în care scăderea deosebit de amplă înregistrată de dinamica anuală a volumului importurilor a devansat-o pe cea a volumului exporturilor de bunuri și servicii. Pe acest fond, soldul negativ al balanței comerciale și-a redus puternic avansul în termeni anuali, iar cel al deficitului de cont curent a scăzut cu două treimi, până la un minim al ultimilor doi ani, inclusiv ca urmare a ameliorării evoluției soldului balanței veniturilor secundare, pe seama intrărilor de fonduri europene de natura contului curent.
La momentul ședinței Consiliului de administrație al BNR din 4 aprilie 2023, cele mai recente evaluări relevau probabila accelerare a descreșterii în următoarele luni a ratei anuale a inflației în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (februarie 2023), sub influența unor efecte de bază consistente și a corecțiilor descendente ale cotațiilor unor mărfuri, precum și pe fondul modificării caracteristicilor schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie. Factorii de risc și incertitudine identificați anterior rămâneau relevanți.
Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acel moment, precum și în condițiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00% pe an. Ratele dobânzilor facilităților permanente au fost de asemenea menținute la 6,00% pe an în cazul celei de depozit și la 8,00% pe an în cazul celei de creditare. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Contextul macroeconomic global și național
După publicarea Raportului asupra inflației din luna februarie 2023, contextul macroeconomic global a resimțit o serie de evoluții favorabile: cotațiile principalelor materii prime s-au ajustat descendent, în unele cazuri până la valori inferioare celor prevalente în urmă cu un an, lanțurile de valoare adăugată au continuat să își reconsolideze eficiența, inclusiv ca urmare a revenirii activității economice din China, în timp ce încrederea consumatorilor și cea a companiilor au cunoscut progrese notabile. Astfel, presiunile inflaționiste au continuat să se dezamorseze, în timp ce activitatea economică, în special cea de la nivel european, a manifestat o reziliență sporită, inclusiv în raport cu așteptările. Totuși, situația de ansamblu rămâne fragilă și marcată de numeroase incertitudini. Astfel, condițiile financiare s-au înăsprit, inclusiv ca urmare a continuării normalizării politicilor monetare, iar în perioada recentă aceste evoluții au condus inclusiv la o serie de turbulențe pe piețele financiar-bancare internaționale. De asemenea, deși s-a corectat semnificativ, inflația s-a dovedit a fi mai persistentă decât s-a anticipat, ceea ce face ca evoluția viitoare a variabilei să rămână dominată de multe necunoscute. În fine, riscurile asociate atât direct, cât și indirect, evoluției războiului din Ucraina s-au menținut ridicate, în condițiile în care, cel puțin până la acest moment, acesta nu pare să își fi diminuat din intensitate. De altfel, din perspectiva proiecției, principalele necunoscute continuă să aibă ca resort dominant evoluțiile geopolitice, cu impact potențial resimțit direct pe piețele materiilor prime, importante surse inflaționiste de natura ofertei. Deși de la precedentul Raport asupra inflației, portofoliul riscurilor la adresa scenariului de bază pare să fi sporit numeric și, în același timp, să se fi diversificat, sensul de acțiune al acestor factori nu este unidirecțional.
Întărirea rezilienței, „cheia” acțiunilor anticriză
Scenariul de bază curent pornește de la ipoteza unei persistențe, posibil chiar a unei relative amplificări, a conflictului militar din Ucraina, însoțită de continuarea aplicării sancțiunilor economice impuse Rusiei pe tot parcursul intervalului de prognoză. Până la acest moment, introducerea acestor sancțiuni a prilejuit o decuplare amplă și, totodată, ordonată, a țărilor europene de importurile de resurse energetice din Rusia. Aceasta a contribuit, pe de o parte, la detensionarea piețelor en gros de energie, iar pe de altă parte, la evitarea unor sincope în planul activității economice, dată fiind diversificarea surselor de aprovizionare cu aceste materii prime.
Și în România, datele statistice oficiale au indicat o reziliență sporită, peste așteptări, a economiei în trimestrul IV 2022. În schimb, evoluțiile cele mai recente, în special cele de la nivel sectorial, par să profileze o încetinire a activității economice în prima jumătate a acestui an. Evaluarea reflectă, pe de o parte, temperarea concomitentă a dinamicii economiilor partenerilor comerciali din Europa, un resort esențial al performanței economiei locale, iar pe de altă parte, efectele propagate, cu impact cumulat constrângător, ale normalizării politicii monetare și, respectiv, pe cele ale continuării procesului de consolidare fiscală. În contextul performanței peste așteptări din trimestrul IV 2022, care a generat importante efecte statistice de tip carry-over, dinamica PIB a fost revizuită în sens ascendent pe ansamblul anului 2023, până în apropierea valorii de 3%, cuantum care implică, totuși, o decelerare importantă de ritm comparativ cu anul anterior. Reflectând evoluțiile cele mai recente, gap-ul pozitiv al PIB a fost, la rândul său, reevaluat la valori mai ridicate, corecția acestuia fiind prevăzută să debuteze încă din trimestrul I 2023 și să fie în cea mai mare parte finalizată spre finele intervalului de prognoză. În schimb, dinamica pe termen mediu a PIB potențial este prevăzută într-o ușoară accelerare, un progres sugerat de ipoteza atragerii unui volum relativ amplu, ca procent în PIB, de fonduri europene din multiple surse – cadrul financiar multianual 2014-2020, cu termen limită de absorbție anul 2023, cadrul financiar 2021-2027, programul „Next Generation EU”.
Ca principal beneficiar al acestor fonduri, dinamica formării brute de capital fix se conturează drept una dintre componentele cu un aport preconizat substanțial pe termen mediu la formarea PIB, după ce, în 2022, dinamica anuală a acesteia a depășit-o inclusiv pe cea a consumului populației. Pe lângă fondurile europene, alte surse de finanțare a aportului investițional ar putea fi reprezentate de investițiile străine directe, componentă care deja a înregistrat o dinamică notabilă și pe parcursul anilor 2021 și 2022. Totuși, pentru 2023, contribuția predominantă la creșterea economică va rămâne cea a consumului populației, însă dinamica componentei va consemna o decelerare raportat la evoluția acesteia din anul anterior, date fiind diminuarea persistentă a puterii de cumpărare a venitului disponibil al populației, efectul advers al menținerii la cote încă ridicate a incertitudinii consumatorilor, precum și epuizarea efectului de tip one-off asupra cererii de consum al eliminării restricțiilor pandemice din 2022. Raportat la impactul major al acestor determinanți, măsurile stimulative cu caracter temporar adoptate recent de autorități și care sprijină în special puterea de cumpărare a unor categorii de persoane cu venituri reduse vor asigura consumului doar o reziliență temporară.
În plan extern, este probabil ca deficitul de cont curent să fi înregistrat în 2022 valoarea maximă din actualul ciclu economic. În contrast cu evoluțiile adverse din ultimii doi ani, recent, prețurile materiilor prime, în general, și cele ale produselor energetice, în special, au consemnat o serie de corecții descendente, cu potențial de a tempera semnificativ efectele adverse de preț reflectate în dinamica deficitului comercial. În perspectivă, corecții ale balanței externe deficitare a bunurilor vor fi favorizate inclusiv de reluarea dinamismului economiilor partenerilor din Europa, precum și de disiparea problemelor din lanțurile globale de producție, accentuate anterior de conflictul din Ucraina și de problemele din China. Totuși, corecții mai ample ale deficitului de cont curent, în special pe termen mediu, vor depinde strict de progresul consolidării fiscale, precum și de adresarea cât mai eficientă a problemelor structurale persistente ale economiei românești. Acestea ar putea fi impulsionate semnificativ de volumul consistent al fondurilor europene alocate României, având atât un impact direct (prin sporirea surselor de finanțare a deficitelor externe), cât și unul indirect (prin derularea de programe investiționale țintite și de ajustare structurală, cu efecte favorabile asupra activității economice și, implicit, și în sensul atenuării cuantumului deficitelor fiscale).
O viziune realistă: inflația, pe o traiectorie descendentă
După atingerea unui maxim în noiembrie 2022, rata anuală a inflației IPC s-a înscris pe o traiectorie descendentă, anticipată a continua pe tot intervalul proiecției, menținându-se însă la valori superioare intervalului țintei centrale. Pentru finele anului curent se anticipează valoarea de 7,1%, indicatorul urmând să coboare la 4,2% în decembrie 2024 și la 3,9% în martie 2025, orizontul proiecției. Față de cel mai recent Raport asupra inflației, pentru sfârșitul anului curent, noua proiecție a fost revizuită marginal în sus, cu +0,1 puncte procentuale, diferențe provenind din dinamica unor componente exogene, în principal la nivelul grupei LFO, la care se adaugă unele de mai mică amploare privind prețurile energiei electrice. Totuși, după doi ani de presiuni extrem de intense asupra prețurilor „energetice“, în 2023 se remarcă o temperare neîntreruptă, pronunțată, a contribuției acestei categorii de produse la dinamica inflației, venind în principal din efecte de bază substanțiale, date fiind scumpirile consemnate în aceeași perioadă a anului trecut, și, într-o anumită măsură, și din extinderea schemei de plafonare și compensare la energia electrică și gazele naturale de la 1 ianuarie 2023. Pe ansamblu, grupa „energie” (combustibili, energie electrică, gaze naturale) va înregistra o contribuție ușor negativă la rata anuală a inflației IPC în decembrie 2023, echivalentul unei corecții de aproximativ 4,5 puncte procentuale a contribuției acesteia la inflația IPC față de finele anului trecut.
În schimb, impactul majorării generalizate a costurilor de producție ale companiilor va continua să fie transmis de o manieră persistentă asupra componentei inflației de bază, fapt înlesnit inclusiv de condițiile de cerere încă deosebit de favorabile. Ca urmare, dinamica anuală a indicelui CORE2 ajustat se va reduce de o manieră doar graduală pe tot intervalul proiecției, până la 9,3% în decembrie 2023, 4,8% în decembrie 2024 și 4,3% în martie 2025. În cazul acestei componente, în acest an, valorile proiectate au fost revizuite în jos față de cele din ultimul Raport (-0,5 puncte procentuale în decembrie 2023, în principal din evoluții mai favorabile ale componentei alimentare a indicelui), în timp ce pentru sfârșitul anului 2024, revizuirea este marginal ascendentă (+0,1 puncte procentuale). În dinamică, încă de la finele trimestrului I, rata anuală a inflației de bază se va poziționa peste cea a indicatorului headline, ecartul dintre acestea urmând să se majoreze până la un maxim de 3,1 puncte procentuale în trimestrele II și III ale anului curent, iar ulterior să se diminueze până la un minim de 0,4 puncte procentuale în martie 2025. Traiectoria descendentă a indicatorului CORE2 ajustat va fi imprimată de resorbirea graduală a șocurilor de ofertă, pe măsura detensionării piețelor materiilor prime și a lanțurilor globale, de eliminarea treptată a excedentului de cerere agregată din economie (gap-ul PIB), de diminuarea presiunilor din partea prețurilor bunurilor din import, precum și de corecția, ca efect al tuturor determinanților menționați, a așteptărilor privind inflația până la valori apropiate pe termen mediu de ținta de inflație. Pentru anul curent, analiza a inclus și efectul deciziei voluntare a retailerilor de a reduce prețul la raft al laptelui, măsură cu caracter temporar, de așteptat să rămână în vigoare în intervalul mai-octombrie.
Conduita recentă a politicii monetare a BNR a vizat readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5% ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.
Ulterior presiunilor inflaționiste extrem de ridicate de pe parcursul ultimilor doi ani, în runda curentă, balanța riscurilor în cazul ratei anuale a inflației este evaluată a rămâne relativ echilibrată. Implicațiile pe multiple planuri, dar în principal cele de natură economică, ale războiului din Ucraina, continuă să rămână principala sursă de riscuri și incertitudini la adresa proiecției macroeconomice. Mult mai recent, s-a conturat și riscul unei escaladări a tensiunilor între China și SUA, inclusiv a celor de natură comercială, precum și cel al unei amplificări a volatilității unui spectru larg de indicatori macroeconomici, ca urmare a tensiunilor de pe piețele financiar-bancare internaționale. Materializarea individuală și, cu atât mai mult, cea combinată, a unor astfel de riscuri ar fi de natură să amâne sau chiar să reverseze progresele în materie de restructurare și eficientizare a lanțurilor de valoare adăugată, putând induce noi puseuri inflaționiste. În paralel, prin efecte de contagiune transmise prin multiple canale (creșterea costurilor de producție ale companiilor, erodarea puterii de cumpărare a populației, amânarea unor proiecte investiționale pe fondul incertitudinii ridicate, griparea fluxurilor comerciale de export și import), efectele adverse ar urma să se răsfrângă inclusiv asupra activității economice, amplificând riscul materializării unui episod de tip stagflație. Un asemenea risc ridică probleme din perspectiva calibrării optimale a mixului de politici macroeconomice, esențială în vederea realizării corecției absolut necesare și într-o manieră ordonată a dezechilibrelor intern și extern ale României.
Unitate și continuitate în politicile monetar-fiscale
Mediul inflaționist, cuplat cu posibilitatea ca nivelul cererii agregate excedentare să persiste pe o perioadă mai lungă de timp comparativ cu scenariul de bază, ar putea motiva creșterea în continuare a marjelor de profit ale companiilor, după doi ani de evoluții similare. Aceasta ar putea conduce, pe de o parte, la o diminuare a ponderii deținute de costurile salariale în totalul costurilor de producție, iar pe de altă parte, la posibile noi puseuri inflaționiste, cu impact direct asupra puterii de cumpărare a populației. Într-o economie precum cea a României, afectată atât de un spor natural negativ, cât și de un proces de mobilitate transfrontalieră având o balanță negativă, menținerea la niveluri reduse, pe termen mediu, a ponderii cheltuielilor salariale în total costuri este nesustenabilă și ar putea ocaziona, în compensare, o accentuare a revendicărilor salariale, cu potențial inflaționist. Efectul ar putea fi amplificat în contextul unui necesar sporit de forță de muncă calificată, indus de ponderea ridicată din următorii ani a fondurilor europene alocate proiectelor inovatoare destinate digitalizării și economiei verzi (programul „Next Generation EU”). În final, acesta ar putea amplifica gradul de necorelare între cerințele angajatorilor și pregătirea forței de muncă, cu consecințe duble asupra ratei inflației (presiuni ascendente) și, respectiv, a activității economice (presiuni în sensul comprimării acesteia).
Pe plan intern, conduita viitoare a politicii fiscale își menține relevanța ca factor de risc la adresa cadrului macroeconomic. Pe termen scurt, ultimele săptămâni au confirmat existența unor dificultăți în ceea ce privește reducerea deficitului bugetar în linie cu ținta asumată. Deși până la finalizarea Raportului asupra inflației s-a conturat un set preliminar de măsuri de ajustare fiscală, rămân dificil de evaluat măsura în care acestea vor fi suficiente pentru a adresa corecția în perspectivă imediată a deficitului bugetar, precum si gradul de optimalitate al acestora din perspectiva echilibrării, pe termen mediu, a finanțelor publice, în condițiile în care majoritatea acestora generează efecte corective în principal pe parcursul acestui an. În plus, având în vedere calendarul electoral extrem de încărcat din anul 2024, nu ar fi exclus ca autoritățile să decidă ulterior suplimentarea măsurilor expansioniste ori, după caz, să prelungească aplicabilitatea unora dintre cele aflate deja în vigoare, ceea ce ar complica efortul de corecție fiscală, conform angajamentelor asumate de autorități în contextul procedurii de deficit excesiv. Într-o astfel de eventualitate, ar putea fi periclitată inclusiv corecția deficitului de cont curent, cu toate consecințele pe care aceasta le-ar avea asupra finanțării într-o manieră ordonată a dezechilibrelor gemene din economie și, respectiv, implicațiile asupra coordonatelor cadrului macroeconomic intern (inflație, creștere economică, primă de risc etc.).
Decizia de politică monetară
Dată fiind perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflației până la finele orizontului prognozei pe o traiectorie aproape similară celei previzionate anterior și având în vedere riscurile și incertitudinile asociate acesteia, Consiliul de administrație al BNR a decis în ședința din 10 mai 2023 menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00%. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și, respectiv, în valută ale instituțiilor de credit.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial