Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
BNR: Reducerea prudentă a ratei dobânzii de politică monetară vizează menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu

BNR: Reducerea prudentă a ratei dobânzii de politică monetară vizează menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu

Numărul 29-30, 24 iul. - 6 aug. 2024  »  Analize și sinteze

Scăderea recentă și în perspectivă apropiată a ratei anuale a inflației pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea anticipată anterior și incertitudinile încă ridicate asociate evoluțiilor pe orizontul mai îndepărtat de timp justifică o reducere prudentă a ratei dobânzii de politică monetară, au apreciat membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, potrivit minutei ședinței de politică monetară din luna iulie, citată de Agerpres. "În aprecierea unanimă a membrilor Consiliului, scăderea recentă și în perspectivă apropiată a ratei anuale a inflației pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea anticipată anterior, dar și incertitudinile încă ridicate asociate evoluțiilor pe orizontul mai îndepărtat de timp, justifică o reducere prudentă a ratei dobânzii de politică monetară. Măsura vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. S-a reiterat, în acest context, importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare", se precizează în documentul citat.

Membrii Consiliului au evidențiat incertitudinile și riscurile crescute ce decurg din conduita politicii fiscale și a celei de venituri în 2024, pe fondul execuției bugetare din primele cinci luni ale anului, precum și al dinamicii salariilor din sectorul public și al impactului integral al noii legi a pensiilor. Au fost evocate însă și riscurile mari asociate conduitei acestor politici pe un orizont mai îndepărtat de timp, în contextul măsurilor fiscale și bugetare ce ar putea fi implementate în scopul realizării corecției fiscale și al poziționării deficitului bugetar pe o traiectorie descrescătoare sustenabilă și compatibilă cu cerințele procedurii de deficit excesiv și cu condiționalitățile atașate altor acorduri încheiate cu CE, se subliniază în minuta publicată de banca centrală.

În același timp, s-a arătat că incertitudini și riscuri la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează în continuare și războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa.

În context, membrii Consiliului au subliniat din nou importanța menținerii ritmului ridicat al atragerii de fonduri europene și cerința utilizării eficiente a acestora, inclusiv a celor aferente programului Next Generation EU, considerate a fi esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare și a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice.

În ceea ce privește perspectiva apropiată, membrii CA al BNR au arătat că, potrivit recentelor date și analize, rata anuală a inflației va continua să scadă în lunile următoare pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din luna mai 2024, care cobora la 4,9% în decembrie 2024, la 3,5% în ultima lună a anului 2025 și la 3,4% la finele orizontului proiecției.

"S-a convenit că descreșterea va fi antrenată pe mai departe în principal de factorii pe partea ofertei, a căror acțiune dezinflaționistă va rămâne mai intensă în perspectivă apropiată decât s-a previzionat anterior, pe fondul influențelor decurgând din efecte de bază și din modificările legislative în domeniul energiei aplicate începând cu luna aprilie. Acestea vor fi resimțite cu precădere pe segmentele energie, prețuri administrate și combustibili, dar și la nivelul subcomponentelor mărfuri nealimentare și servicii ale inflației de bază, și vor fi doar în mică măsură compensate de inflexiunea anticipată a se produce în dinamica prețurilor alimentelor, sub impactul unor efecte de bază nefavorabile și al tendinței de creștere a cotațiilor unor mărfuri agroalimentare, au remarcat membrii Consiliului", explică minuta BNR.

Documentul atrage atenția că există însă incertitudini însemnate în ceea ce privește impactul exercitat în perspectivă asupra prețurilor gazelor naturale și energiei electrice de modificările legislative aplicate în aprilie, precum și în legătură cu evoluția viitoare a cotației țițeiului și a altor materii prime, mai ales în contextul tensiunilor geopolitice.

Totodată, s-a observat că din partea factorilor fundamentali sunt probabile presiuni inflaționiste ceva mai intense pe orizontul apropiat de timp decât în prognoza precedentă, în condițiile în care, după restrângerea neașteptată din trimestrul I 2024, excedentul de cerere agregată este așteptat să se mărească în următoarele două trimestre ușor peste valorile previzionate anterior, iar dinamica anuală a costurilor salariale unitare se prefigurează a rămâne la un nivel de două cifre foarte înalt. Efecte dezinflaționiste tot mai evidente sunt însă de așteptat pe acest orizont de timp din decelerarea creșterii prețurilor importurilor și din ajustarea descendentă graduală a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt, au subliniat mai mulți membri ai Consiliului.

În discuțiile referitoare la perspectiva apropiată a poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au arătat că noile evaluări indică creșteri trimestriale semnificative ale economiei în trimestrele II și III 2024, și mai solide decât s-a previzionat anterior, implicând o redresare progresivă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, după scăderea semnificativă din primul trimestru, menționează documentul.

S-a observat că, potrivit indicatorilor cu frecvență ridicată, consumul privat a continuat să susțină consistent creșterea în termeni anuali a economiei în trimestrul II, iar un aport mărit este posibil din partea formării brute de capital fix, în principal pe seama activității din construcții. În cazul exportului net, se conturează însă o nouă creștere a impactului contracționist, în condițiile în care dinamica anuală a importurilor de bunuri și servicii și-a majorat semnificativ ecartul față de cea a exporturilor în luna aprilie, înregistrând un salt relativ mai amplu în teritoriul pozitiv, explică reprezentanții băncii centrale.

Pe acest fond, deficitul comercial și-a accelerat considerabil creșterea anuală, iar cel de cont curent s-a dublat în raport cu perioada similară a anului trecut, inclusiv ca urmare a deteriorării pronunțate a balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare, au semnalat în mai multe rânduri membrii Consiliului.

Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate, la începutul lunii iulie, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75%, de la 7%. Totodată, a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75%, de la 8%, și scăderea ratei dobânzii aferente facilității de depozit la 5,75%, de la 6%. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.