Bogdan Chirițoiu: Legea anti-speculă va avea prevederi clare în care se va spune ce este un preț nerezonabil de mare
Telex » Știri 15 iunie 2022
Legea anti-speculă va avea prevederi clare în care se va spune ce este un preț nerezonabil de mare, a declarat, la un eveniment de specialitate, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, citat de Agerpres. „Ea e pe circuitul de avizare (Legea anti-speculă n.r.). Au preluat recomandările ministerelor. Au fost, de asemenea, consultări cu mediul de afaceri. Chiar săptămâna trecută au fost întâlniri cu diferite grupuri din mediul de afaceri. În linii mari suntem pe textul cu care am pornit. E o mai mare claritate. Cea mai importantă modificare este că atunci când va spune Guvernul că anumite produse sunt în risc speculativ o să și spunem ce înțelegem printr-un preț nerezonabil de mare. Deci o să spunem de la caz la caz. O să vedem. Dacă vorbim de un produs, vedem condițiile din piață de la momentul respectiv și o să spunem «domnule, prețul peste un anumit nivel sau adaosul peste un anumit nivel, acela reprezintă un preț nerezonabil de mare» ca să aibă companiile certitudine că nu vor fi amendate. Să nu îi lăsăm pe ei să ghicească ce e acela un preț nerezonabil de mare, ci le vom spune deja în actul normativ, în Hotărârea de Guvern se va spune peste ce nivel nu poate să treacă. Asta spun eu că e diferența cea mai mare care dă o mai mare certitudine, care ajută mediul de afaceri să se adapteze mai ușor la această legislație”, a spus Bogdan Chirițoiu.
El a menționat că amenzile merg până la 500.000 de lei, dar importantă nu e sancțiunea pecuniară, ci interzicerea comportamentului, confiscarea mărfii și confiscarea veniturilor incorecte.
Întrebat cine are responsabilitatea controlului, el a spus că în relațiile dintre companii atributul revine Consiliului Concurenței, iar între companii și consumatori Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Instituțiile vor colabora cu ANAF, care are date și își vor putea fundamenta deciziile pe analizele oferite de Fisc.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane