Bogdan Ivan: 90% din solicitările de pe portalul Registrului Comerțului au fost procesate automat de roboți

Bogdan Ivan: 90% din solicitările de pe portalul Registrului Comerțului au fost procesate automat de roboți

Telex » Știri 9 septembrie, 9:46  

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, la finalul săptămânii trecute, la Bistrița, că 90% din solicitările făcute pe noul portal al Registrului Comerțului au fost procesate automat de roboți, fără intervenție umană, iar diferența este acoperită de funcționari într-un ritm de aproximativ 2.000 de cereri pe zi, relatează Agerpres. Potrivit lui Ivan, întârzierile în procesarea cererilor ar fi cauzate și de perioada concediilor de odihnă, la care s-au adăugat concediile medicale.

„În momentul de față, s-a optimizat și, după ce am intervenit cu colegii mei de la minister, cu cei mai buni specialiști pe care îi avem, împreună cu companiile care au lucrat acolo, am remediat în 24 de ore problemele semnalate în presă - și mă bucur că au fost semnalate la timp, ca să putem să le dăm și noi suportul tehnic colegilor de la Registrul Comerțului. Astăzi, când vorbim, din 221.000 de solicitări depuse online, 196.000 au fost procesate automat de roboți, cu intervenție umană zero, pentru că au fost făcute instant de către sistemul informatic răspunsurile la 196.000 cereri. Diferența, care au avut nevoie de intervenție umană, este evident că se fac într-un ritm de aproximativ 2.000 de solicitări pe zi. Cei de acolo lucrează, pentru că nu pot să răspund eu, care am auditat partea tehnică, că funcționează, de modul în care se ocupă și procesează funcționarii instituției aceste cereri. În contexul lunii august și al concediilor și al unor concedii medicale, din ce informații mi-au parvenit, a fost o problemă de procesare din partea funcționarilor a datelor de la Registrul Comerțului”, a explicat Bogdan Ivan.

Ministrul a dat asigurări că portalul Registrului Comerțului este tehnic funcțional.

„Din punct de vedere funcțional, acum se lucrează la optimizare masivă, inclusiv la ceea ce trebuie vorbit despre experiența utilizatorului, despre eliminarea unor pași din procesul administrativ. Vă spun că am fost acolo, împreună cu colegii mei, și le-am dat tot suportul. (...) În momentul de față, din punct de vedere tehnic, funcționează sistemul, iar 90% din tot ceea ce se depune și se solicită pe platforma informatică a Registrului Comerțului se procesează automat, robotizat, fără nicio intervenție umană”, a spus Bogdan Ivan.

Întrebat dacă se ia în calcul renunțarea la repartizarea aleatorie a cererilor, Bogdan Ivan a răspuns că „este puțin probabil”, dar că se lucrează la o hotărâre de guvern care să simplifice și mai mult procedurile interne ale Registrului Comerțului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.