Breviar statistic

BNR: Numărul falsurilor depistate în cazul monedei naționale, în creștere cu 70%, în 2015

Breviar statistic

Falsurile de bancnote românești expertizate la BNR au totalizat 4479 bucăți, în 2015, în creștere cu 70% față de 2014, cea mai falsificată bancnotă fiind cea de 100 lei, potrivit raportului anual pe 2015 publicat pe site-ul instituției. Conform BNR, din numărul total de bancnote false, 100 au fost capturate de poliție în cursul unor acțiuni specifice, înainte de a fi puse în circulație, iar 4.379 de falsuri au fost depistate în circulație, cu 82% mai multe decât în anul 2014, informează Agerpres.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


APIA: Vânzările de autovehicule au crescut cu 6,9%, în primele cinci luni

Breviar statistic

Vânzările de autovehicule au înregistrat în România, în primele cinci luni ale anului, un salt de 6,9%, până la un volum de 46.222 de unități, în timp ce producția națională a scăzut cu 6,9% față de aceeași perioadă din 2015, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Autoturismele, care reprezintă 77,6% din vânzările consemnate în primele cinci luni din 2016 (35.889 unități), înregistrează o creștere de 0,9%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane) 34,3%.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


BNR: Deficitul de cont curent, 1,843 miliarde de euro în intervalul ianuarie-aprilie 2016

Breviar statistic

În perioada ianuarie-aprilie 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1,843 miliarde de euro, comparativ cu un excedent de 282 de milioane de euro în același interval din 2015; în structură, balanța veniturilor primare și balanța bunurilor au consemnat creșteri ale deficitelor cu 1,724 miliarde de euro, respectiv cu 742 de milioane de euro, iar balanța serviciilor și balanța veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 242 de milioane de euro, respectiv cu 100 de milioane de euro, relevă datele publicate de Banca Națională a României (BNR).

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


Raportul pensionari-salariați, 9 la 10 în primul trimestru

Breviar statistic

În primul trimestru al anului, numărul mediu de pensionari a fost de 5,273 milioane de persoane, în scădere cu 16.000 față de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Conform INS, pensia medie lunară a fost de 942 lei, mai mare cu 5,4% față de trimestrul precedent, pensia medie de asigurări sociale de stat – 930 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare și câștigul salarial mediu net a fost de 56,4% (comparativ cu 54,0% în trimestrul precedent).

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


Resursele de energie primară, în creștere

Breviar statistic

În primele patru luni ale anului, resursele de energie primară au crescut cu 0,7%, iar cele de energie electrică s-au majorat, față de aceeași perioadă a anului precedent, cu 2,6%. În intervalul ianuarie-aprilie 2016, principalele resurse de energie primară au totalizat 10,889 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 79,4 mii tep față de perioada similară din 2015.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


535.200 studenți/cursanți înscriși în învățământul superior în anul universitar 2015-2016

Breviar statistic

Populația școlară din sistemul național de educație a fost în anul școlar/universitar 2015‐2016 de 3,642 milioane de copii, elevi, studenți, cursanți, reprezentând 72,2% din populația de vârstă școlară, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai importante valori ale distribuției populației școlare pe niveluri educaționale s‐au înregistrat în învățământul primar și gimnazial (47,0%), învățământul liceal (18,5%), învățământul antepreșcolar și preșcolar (15,2%).

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


Servicii de piață pentru întreprinderi

Breviar statistic

În aprilie, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, față de martie a scăzut ca serie brută cu 0,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a crescut cu 1,5%. Față de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută cu 6,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 7,1%.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.