Eurostat: România a obținut în iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din UE
România a înregistrat în luna iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 7,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, în date ajustate față de influențele sezoniere, față de un ritm de 3,1% la nivelul UE, potrivit informațiilor publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro. Informațiile menționate mai arată că, față de anul de bază 2010, țara noastră a consemnat cel mai mare avans din UE al afacerilor de retail.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor