Breviar statistic

ANCOM: Peste 440.000 de numere portate în primele șase luni ale anului

Breviar statistic

De la lansarea portabilității numerelor și până la sfârșitul primului semestru al acestui an 3.057.298 de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul, 440.748 de numere fiind portate în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Rezervele internaționale ale României, 35,673 miliarde euro la 30 iunie

Breviar statistic

La 30 iunie 2016, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 31,729 miliarde euro, față de 32,672 miliarde euro la 31 mai 2016, se precizează într-un comunicat al BNR. În luna iunie au avut loc intrări de 979 milioane euro reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene (861 milioane euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice și altele.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


INS: Rata șomajului în formă ajustată sezonier, 6,6% în luna mai

Breviar statistic

Rata șomajului în formă ajustată sezonier al fost de 6,6% în luna mai, în creștere cu  0,2 puncte procentuale față de luna precedentă (6,4%), relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent, este de 581.000 persoane, în creștere față de luna precedentă (când s-au înregistrat 573.000 șomeri), dar în scădere față de aceeași lună a anului anterior (622.000).

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Cheltuielile de protecție socială, în creștere

Breviar statistic

Cheltuielile de protecție socială s-au majorat în 2014 cu 3,9% față de anul 2013, potrivit informațiilor publicate săptămâna trecută de INS. Astfel, în anul 2014, veniturile de protecție socială au însumat 99,652 miliarde lei, în creștere cu 4,7% fațǎ de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut (PIB – date semidefinitive) a fost de 14,9%, situându-se la același nivel ca în anul anterior.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Indicatori monetari – mai 2016

Breviar statistic

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii mai 2016 un sold de 290,646 miliarde lei. Față de luna aprilie 2016 aceasta a crescut cu 1,8% (1,6% în termeni reali), iar în raport cu mai 2015 masa monetară s-a majorat cu 12,7% (16,8% în termeni reali), potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


MADR: Deficitul României la comerțul cu produse agroalimentare a crescut de aproape șapte ori în primul trimestru

Breviar statistic

Deficitul României la comerțul cu produse agroalimentare s-a adâncit de aproape șapte ori în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2015, până la 234,3 milioane de euro, potrivit datelor furnizate Agerpres de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). În primele trei luni din 2015, deficitul înregistrat la produsele agroalimentare a fost de 34,9 milioane de euro.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


BNR: Numărul falsurilor depistate în cazul monedei naționale, în creștere cu 70%, în 2015

Breviar statistic

Falsurile de bancnote românești expertizate la BNR au totalizat 4479 bucăți, în 2015, în creștere cu 70% față de 2014, cea mai falsificată bancnotă fiind cea de 100 lei, potrivit raportului anual pe 2015 publicat pe site-ul instituției. Conform BNR, din numărul total de bancnote false, 100 au fost capturate de poliție în cursul unor acțiuni specifice, înainte de a fi puse în circulație, iar 4.379 de falsuri au fost depistate în circulație, cu 82% mai multe decât în anul 2014, informează Agerpres.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


APIA: Vânzările de autovehicule au crescut cu 6,9%, în primele cinci luni

Breviar statistic

Vânzările de autovehicule au înregistrat în România, în primele cinci luni ale anului, un salt de 6,9%, până la un volum de 46.222 de unități, în timp ce producția națională a scăzut cu 6,9% față de aceeași perioadă din 2015, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Autoturismele, care reprezintă 77,6% din vânzările consemnate în primele cinci luni din 2016 (35.889 unități), înregistrează o creștere de 0,9%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane) 34,3%.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.