Eurostat: România, locul patru în UE la scăderea datoriei guvernamentale în primul trimestru din 2016
Datoria guvernamentală a României se situa la 270,66 miliarde de lei sau 37,6% din Produsul Intern Brut (PIB), la finele primului trimestru al acestui an, în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de nivelul de 273,895 miliarde de lei, sau 38,4% din PIB, cât era în ultimele trei luni din 2015, potrivit unui raport publicat de Oficiul European de Statistică (Eurostat), preluat de Agerpres.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc