Eurostat: România a avut în T4 2022 a doua cea mai mare creștere economică din UE, comparativ cu T4 2021
România a avut în ultimul trimestru al anului trecut (T4) a doua cea mai mare creștere economică din UE, de 5% față de același trimestru al anului anterior, după Irlanda (15,7%) și înaintea Ciprului (4,4%), conform datelor publicate astăzi de Eurostat, citate de Agerpres. În Bulgaria creșterea ...
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor