Brexit/ Iohannis: Noi regretăm acest vot, dar îl respectăm; România este convinsă că UE trebuie să continue
Telex » Știri 24 iunie 2016
România rămâne atașată proiectului european, fiind convinsă că UE trebuie să continue, a declarat astăzi, 24 iunie la 12.30, președintele Klaus Iohannis după consultările cu primul ministru și liderii partidelor politice.
„Am analizat situația creată de votul de la referendumul care s-a ținut ieri în Marea Britanie și care, din nefericire, și noi regretăm acest lucru, s-a soldat cu ceea ce se cunoaște deja Brexit, adică Marea Britanie va părăsi UE. Noi regretăm acest vot, dar, în același timp, vreau să spun foarte clar că respectăm acest vot. UE este un proiect foarte valoros, România a fost de la bun început o țară care a dorit să fie membră în UE, o țară care a susținut puternic ideea europeană. Și, în acest context, vreau să spun după aceste consultări foarte clar: România rămâne atașată proiectului european, România este convinsă că UE trebuie să continue, e un proiect bun și trebuie să fim parte din el”, a subliniat șeful statului, la finalul unei reuniuni de urgență de la Palatul Cotroceni.
(Sursa Agerpres)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial