Brigitte Anne-Marie Bardot și-a înscris numele în cronica tulburătoare, fascinantă a vieții cultural-artistice nu numai din Franța, ci de pe întregul mapamond. Creațiile sale cinematografice au intrat în patrimoniul filmului universal, iar prezența permanentă în elitele intelectuale, printre care se aflau numeroși mari cântăreți, i-a conferit o aură care rezistă, în continuare, timpului. Inițialele B.B. au devenit un brand care evocă permanent frumusețea, bucuria de a trăi și, nu în ultimul rând, libertatea.

Brigitte s-a născut la 28 septembrie 1934, la Paris. În copilărie a fost, după spusele ei în cartea biografică Initiales B.B., o fată „timidă și urâtă. Aveam părul rar, ochelari și purtam aparat de îndreptat dinții”. Transformarea într-o superbă femeie și într-o protagonistă a unei cariere de succes s-a produs treptat.

Tatăl, Louis „Pilou” Bardot, era inginer și avea, împreună cu bunicul, o afacere de familie. Părinții s-au căsătorit în 1933, iar mama, Anne-Marie „Toty” Mucel, cu 16 ani mai tânără decât Louis, a manifestat permanent o preocupare deosebită pentru educația copiilor. Le-a înscris pe Brigitte și pe sora ei mai mică, Marie-Jeanne (alintată Mijanou), la școala de balet. Marie-Jeanne a renunțat la dans în cele din urmă, pentru a-și termina studiile, în timp ce Brigitte a optat pentru cariera de balerină. În 1947 a fost admisă la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris și, timp de trei ani, a urmat cursurile coregrafului rus Boris Knyazev.

Tânăra Brigitte Bardot, aspirând la cariera de balerină

La scurt timp, ceea ce părea o opțiune decisivă s-a dovedit a fi doar o experiență extrem de folositoare și pentru ceea ce avea să urmeze. În 1949 a fost invitată de o cunoștință a mamei sale să dea o probă ca model într-un spectacol de modă. În același an a pozat ca model pentru publicația de specialitate Jardin des Modes, revistă condusă de o altă prietenă a mamei sale, ziarista Hélène Lazareff. La 8 martie 1950 a apărut pe coperta revistei Elle și a fost remarcată de regizorul Roger Vadim. I-a oferit posibilitatea să dea o probă pentru filmul Les lauriers sont coupés. Bardot a primit rolul; filmările au fost, însă, anulate, dar startul spre cariera de actriță a fost dat.

În acea vreme, industria filmului european era în ascensiune, iar Bardot se număra printre puținele actrițe de pe vechiul continent care reușiseră să capteze atenția presei americane. Pe măsura trecerii timpului, în pofida a numeroase reevaluări și apariției de noi staruri, se poate considera că Brigitte Bardot și Marilyn Monroe deveniseră sex-simbolurile anilor ’50-’60. Când și-a făcut publică apariția în Statele Unite, mass-media a urmărit-o la fiecare pas. Dacă Marilyn Monroe a impus imaginea femeii fatale, Brigitte Bardot a devenit prototipul femeii-copil: fermecătoare, aparent vulnerabilă, cu părul răvășit sau bine-cunoscuta „coadă de cal”, buze palide și ochi puternic conturați.

Filmul său de debut a fost Le trou normand realizat de Jean Boyer în 1952, an în care s-a căsătorit cu Roger Vadim. Pentru a obține permisiunea părinților ei, Roger Vadim – care era ortodox – s-a convertit la catolicism.

Când, la vârsta de 18 ani, cvasinecunoscută, Brigitte a apărut pentru prima oară pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes, a fascinat o lume întreagă.

Brigitte Bardot la Cannes, 1952

„Am venit la Cannes alături de Roger Vadim, soțul meu, care era jurnalist la Paris Match în acea perioadă. Toți cei de acolo erau niște necunoscuți pentru mine. În avion am nimerit lângă vedete precum Kirk Douglas, Lana Turner, Leslie Caron, iar eu eram foarte intimidată, mă ascundeam în spatele lui Roger Vadim. Când pilotul i-a salutat și m-a prezentat, neștiind cum să reacționez, am spus «Bună, bărbaților!». A fost nebunie, marinarii, piloții, toți m-au ridicat și au strigat «Brigitte! », iar eu mă simțeam copleșită. Totuși, nimeni nu știa cine sunt pentru că eram un nimeni”, mărturisea artista.

Întrebată cine ar putea juca rolul ei într-un film biografic, Brigitte a răspuns: „Nimeni nu poate, nu există niciuna care ar putea să joace acest rol”. Referindu-se la tinerele artiste franceze, a subliniat că „ele au personalitatea lor, însă nu o au pe a mea”.

Până în 1956, când a apărut în filmul Et Dieu... créa la femme (Și Dumnezeu... a creat femeia), în regia lui Roger Vadim, unde a jucat împreună cu Jean-Louis Trintignant, nu s-a bucurat de un succes internațional, cu toate că, între anii 1952 și 1956, jucase în 17 filme.

Brigitte Bardot într-o fotografie promoțională pentru filmul Et Dieu... créa la femme, 1956

În viața personală, Brigitte a trăit momente când faste, când dificile. Astfel, în 1957, a divorțat de Vadim și a început o relație cu Jean-Louis Trintignant, căsătorit în acea perioadă cu actrița Stéphane Audran. Legătura a durat aproape doi ani, complicându-se din cauza absențelor frecvente ale lui Trintignant de la serviciul militar și a legăturii dintre Bardot și muzicianul Gilbert Bécaud.

Cu următoarele filme En cas de malheur (În caz de nenorocire) și Babette s'en va-t-en guerre (Babette pleacă la război) a devenit în Franța mai populară decât Michelle Morgan și în SUA mai cunoscută decât Marilyn Monroe.

Succesul i-a fost umbrit, într-o anumită măsură, după despărțirea de Roger Vadim, în urma unor dezvăluiri privind viața ei intimă, publicate de secretara sa în revista France Dimanche. Totodată, ziarul Los Angeles Times anunța, pe prima pagină, că Brigitte Bardot se afla în Italia, unde se recupera după „o cădere nervoasă”. Tentativa de suicid cu somnifere a fost negată de managerul actriței.

La 11 ianuarie 1960 s-a născut singurul ei fiu, Nicolas-Jacques Charrier. Nu și-a dorit „rolul” de mamă din motive de ordin personal. Lucrurile s-au complicat după divorțul de Charrier, în 1962, Nicolas fiind crescut, în continuare, de familia tatălui; nu a menținut legătura cu mama lui decât la maturitate.

Tot în anul 1960 a scos pe piață un album de muzică pop, Behind Brigitte Bardot, după care au urmat multiple LP-uri, inclusiv Brigitte Bardot Sings și Special Bardot în anul 1968.

Coperta albumului muzical Bonnie and Clyde, realizat de Brigitte Bardot împreună cu Serge Gainsbourg în anul 1968

În anii ’60-’70 a participat la numeroase spectacole muzicale și a înregistrat multe melodii, majoritatea în colaborare cu Serge Gainsbourg, Sacha Distel și Bob Zagury – Je me donne à qui me plaît, Contact, Le soleil de ma vie și celebrul Je t'aime... moi non plus. În ceea ce privește ultima melodie, Brigitte l-a rugat pe Gainsbourg să nu o lanseze, însă, în anul următor, el a înregistrat-o din nou împreună cu modelul englez Jane Birkin, piesa devenind un hit în întreaga Europă.

Brigitte a apărut apoi în filmul La vérité (Adevărul), cu Henri Clouzot, iar mai târziu, deși voia să abandoneze cariera cinematografică, a acceptat propunerea regizorului Louis Malle de a interpreta rolul principal în filmul Vie privée (Viață particulară). A devenit cea mai fotografiată femeie din lume, cu o notorietate pe care uneori o resimțea ca pe un infern, urmărită continuu de admiratori și de paparazzi. În pofida acestor neplăceri, a reușit să facă poate cel mai bun film al ei, Le mépris (Disprețul), în regia lui Jean-Luc Godard. Scenele nud ale Brigittei au fost considerate începutul a ceea ce s-a numit „Revoluția sexuală din anul 1960”.

Brigitte Bardot, împreună cu soțul său, Gunter Sachs

În 1966 s-a căsătorit cu bine-cunoscutul om de afaceri german Gunter Sachs. Au petrecut o fascinantă lună de miere în Insulele Tahiti, dar nici această căsnicie (a treia) nu a durat mult. Peliculele de la începutul anilor ’70, L'Ours et la Poupée (Ursul și Păpușa), Les novices (Novicele), nu au mai avut succesul celor precedente. În 1973, după filmul Don Juan, realizat cu regizorul care i-a lansat cariera, Roger Vadim, Brigitte și-a anunțat retragerea definitivă din viața cinematografică. Avea 38 de ani.

Aflată în centrul atenției publicului larg, dar și a unor personalități din lumea artei și culturii, despre Brigitte s-a scris, la vremea respectivă, că a avut relații cu muzicienii Serge Gainsbourg și Sacha Distel, cu actorii Sami Frey (cu care a jucat în La vérité) și John Gilmore, cu sculptorul Miroslav Brozek (căruia i-a pozat pentru sculpturile sale).

La 40 de ani a apărut nud în revista Playboy.

Bineînțeles, în pofida unor informații găzduite de presa tabloidă, ceea ce a rămas și rămâne memorabil în brandul B.B. sunt cele peste 50 de filme și albumele muzicale în care și-a dezvăluit veritabilul talent artistic. Arta s-a dovedit mai puternică decât viața sa privată. După retragerea din cinematografie, Brigitte Bardot nu a dispărut din spațiul public. În 1986 a înființat Fundația „Brigitte Bardot” pentru Îngrijirea și Protecția Animalelor. În vederea susținerii acestei activități și-a vândut casa și bijuteriile. Pentru a oferi un exemplu în sprijinul demersurilor ei civice, a devenit vegetariană. Numele său se află la loc de seamă în rândurile militanților pentru apărarea drepturilor animalelor. Este de remarcat, în acest context, că a donat peste 140.000 de dolari în vederea sterilizării în masă a câinilor vagabonzi din București. De altfel, a și vizitat capitala României în calitatea sa de activistă a asociațiilor și fundațiilor care s-au angajat să apere drepturile animalelor.

Mai consemnăm, ca o confirmare a ceea ce a reprezentat în lumea cinematografiei, că în 2007 Brigitte Bardot a fost desemnată de revista Empire „una dintre cele mai sexy 100 de actrițe de film din toate timpurile”. Este considerată primul mare sex-simbol al industriei cinematografice.