Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Broșură publicată de ANAF: Tratamentul fiscal al veniturilor obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele sociale

Broșură publicată de ANAF: Tratamentul fiscal al veniturilor obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele sociale

Numărul 5, 8-14 feb. 2023  »  Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență contribuabili, o broșură privind tratamentul fiscal al veniturilor obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele sociale. Broșura include detalii referitoare la veniturile obținute din activități independente, criteriile de încadrare în categoria activităților independente, autorizarea și înregistrarea fiscală, declararea veniturilor și plata impozitului, contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate, taxa pe valoarea adăugată, veniturile obținute din alte surse, veniturile din străinătate. Veniturile obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele sociale reprezintă venituri impozabile. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remunerație financiară), cât și cele în natură (spre exemplu, produse, servicii, călătorii etc.).

În situația în care activitatea se desfășoară cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu și urmărind obținerea de venituri și sunt întrunite criteriile unei activități independente, veniturilor obținute de persoanele fizice din postările realizate pe diferite rețele sociale și care fac astfel reclamă pentru diverse companii/branduri le sunt aplicabile prevederile Cap. II „Venituri din activități independente” din Titlul IV - ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal. Exercitarea unei activități independente presupune îndeplinirea a cel puțin patru dintre criteriile prevăzute de Codul fiscal, respectiv: ● persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru; ● persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți; ● riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea; ● activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară; ● activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității; ● persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective; ● persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

Persoanele fizice care desfășoară în mod independent, cu caracter de continuitate, activități de producție, comerț și prestări de servicii în România au obligația de a se înregistra și autoriza, în condițiile OUG nr.44/2008, și pot desfășura activitățile în calitate de persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau membri ai unei întreprinderi familiale.

Veniturile obținute din activități independente desfășurate în România, potrivit legii, se consideră ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate. În cazul contribuabililor care realizează venituri din activități independente, venitul net anual se determină fie pe baza normelor de venit de la locul desfășurării activității, fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Persoanele care determină venitul net anual pe baza normelor de venit au obligația stabilirii impozitului anual datorat prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final. Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului. În cazul determinării venitului în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente au obligația estimării venitului net anual pentru anul fiscal curent, în vederea stabilirii impozitului anual estimat, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate până la data de 25 mai inclusiv a anului de realizare a venitului sau, în cazul în care încep o activitate în cursul anului fiscal, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

În situația persoanelor care au optat pentru determinarea venitului net anual pe baza datelor din contabilitate, impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I. Date privind veniturile realizate pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil, din care se deduce, în limita impozitului datorat, costul de achiziție a aparatelor de marcat electronice fiscale.

Pentru veniturile din activități independente, persoanele fizice datorează contribuția de asigurări sociale dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/ norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate. În anul 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 3.000 lei lunar.

Încadrarea în plafonul anual se efectuează prin cumularea veniturilor nete și/sau a normelor anuale de venit din activități independente, a venitului brut realizat în baza contractelor de activitate sportivă, precum și a veniturilor nete din drepturi de proprietate intelectuală, care se estimează a se realiza în anul curent. Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente și venituri din drepturi de proprietate intelectuală, o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât: a) nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 de salarii minime brute pe țară; b) nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țară.

Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente datorează și contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate.

Încadrarea în plafonul anual se efectuează prin cumularea veniturilor din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, veniturilor din asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, veniturilor din investiții și veniturilor din alte surse, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate fiind reprezentată de: a) nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 și 12 salarii minime brute pe țară; b) nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 de salarii minime brute pe țară; c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țară.

Contribuabilii care realizează venituri din activități independente se înregistrează în scopuri de TVA în următoarele situații: prin opțiune; la depășirea plafonului de scutire de 300.000 lei prevăzut în Codul fiscal; în situația în care efectuează achiziții intracomunitare, prestează sau primesc servicii către/de la persoane impozabile din Uniunea Europeană. Ulterior înregistrării în scopuri de TVA, contribuabilii au obligația de a respecta prevederile legale în vigoare cu privire la declararea și plata taxei.

În situația în care activitatea desfășurată nu are caracter de continuitate, veniturilor realizate de persoanele fizice din postările realizate pe diferite rețele sociale și care fac astfel reclamă pentru diverse companii/branduri le sunt aplicabile prevederile Cap. X „Venituri din alte surse” din Titlul IV - ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal. Pentru veniturile din alte surse, impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorul de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, reprezintă impozit final și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Contribuabilii care realizează venituri din alte surse datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate. Încadrarea în plafonul anual se efectuează prin cumularea veniturilor din alte surse cu venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din investiții, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate fiind reprezentată de: a) nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 și 12 salarii minime brute pe țară; b) nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 de salarii minime brute pe țară; c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țară.

Pentru veniturile din alte surse obținute din străinătate, persoanele fizice au obligația completării Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I. Date privind veniturile realizate până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri. Pentru aceste venituri, contribuția de asigurări sociale de sănătate se datorează în aceleași condiții prevăzute de Codul fiscal pentru veniturile din alte surse obținute din România.

În situația în care contractele în baza cărora persoanele fizice obțin venituri din propriile postări pe rețelele sociale și fac astfel reclamă pentru diverse companii/branduri sunt încheiate între două persoane juridice, respectiv între compania căreia i se face reclamă/care deține brandul sau agenția care solicită/intermediază prestarea serviciului și societatea persoanei publice care promovează produsele prin intermediul social media, veniturile persoanei fizice sunt impozitate în funcție de natura veniturilor încasate de la persoana juridică (dividende, salarii etc.).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.