Nu este dificil de constatat că agenda publică a devenit, în ultimele zile, tot mai încărcată cu luări de poziție, contacte, analize referitoare la exercitarea de către țara noastră a calității de membru al Uniunii Europene.

Participarea președintelui Klaus Iohannis la summitul de primăvară și pregătirea prezenței sale la marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma (act fondator al actualei UE), întâlnirile de la Bruxelles ale premierului Sorin Grindeanu, vizita în România a comisarului european Corina Crețu, schimburile de mesaje pe teme fiscal-bugetare, examinarea, în comun, a măsurilor urgente de accelerare a accesării fondurilor europene sunt numai câteva dintre momentele și preocupările legate tocmai de statutul țării noastre în UE.

În condițiile în care s-a realizat și dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, toate aceste contacte reprezintă prilejuri oficiale și informale de exprimare a poziției neechivoce a României în favoarea consolidării unității UE, poziție care întrunește consensul forțelor politice românești.

Pe acest fond de preocupări a intervenit și lansarea unui document a cărui importanță este imposibil de contestat. Este vorba despre Raportul economic pentru România 2017, elaborat de Comisia Europeană. Lansarea de la București a permis și abordări de fond centrate pe evaluarea realismului unor obiective stabilite de autoritățile de la București pentru anul în curs, cu accent pe elementele de ordin fiscal-bugetar.

Cititorii cunosc unele date esențiale din Raport deoarece le-am prezentat, pe larg, în CECCAR Business Magazine. În consecință, nu le voi repeta. Interesează, mai ales, opiniile exprimate la amintita lansare a documentului. Au vorbit, printre alții, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea, directorul Direcției Economie și Finanțe din CE, Istvan Szekely. Examinarea punctelor lor de vedere atestă, incontestabil, persistența unor îngrijorări provocate de unele ținte ale politicii fiscal-bugetare, în special cele care privesc deficitul. Când este stabilit un deficit de 2,98% din PIB (pe cash) apare cât se poate de firească preocuparea de a nu se depăși pragul de 3 procente, așa cum s-a angajat Guvernul României.

Pe această temă (în special), dar și pe altele de natură economică și socială s-au exprimat multe păreri din perspective diferite (prin prisma veniturilor, dar și a cheltuielilor, prin luarea în considerare a resurselor și prin definirea priorităților în materie de alocări). Ceea ce, însă, a apărut deosebit de elocvent a fost „tonul” intervențiilor. În vădit contrast cu abordările alarmiste ale unor analiști, s-a discutat calm, la obiect, cu preocuparea direct exprimată de a se găsi și aplica soluții dezirabile.

Nu este cazul – nici în această privință – să intru în detalii. Ministerul Finanțelor Publice, de exemplu, are în vedere operarea unor corecții în cazul în care nu se realizează integral veniturile prevăzute în legile bugetare pe 2017, iar tot despre eventualele corecții au vorbit și alți participanți. La fel, pentru partea de cheltuieli s-a relevat că stabilirea de priorități, mai cu seamă în procesul investițional, creează premisele unei mult mai bune alocări a resurselor bugetare.

Faptul că dezbaterile au avut un caracter predominant profesionist a conturat un mesaj unitar al participanților, și anume acela că obiectivele economico-sociale greu de atins impun totdeauna abordări serioase, bazate exclusiv pe raționamentele științifice, și nu doar pe stări emotive, mai mult sau mai puțin conjuncturale. În acest sens, șefa Reprezentanței CE în România a prezentat o sinteză expresivă a luărilor de poziție: „Mai bine să fim îngrijorați și să nu se întâmple nimic rău, astfel încât să putem trage concluzia în Raportul de anul viitor că ne-am făcut griji degeaba”. Merită să medităm la aceste afirmații nu de pe o poziție contemplativă, ci ca îndemn la acțiuni eficiente. Atât pentru fiecare dintre noi, cât și pentru toți laolaltă.