Bruxelles-ul propune prelungirea până în martie 2024 a reducerii voluntare a cererii de gaze
Telex » Știri 21 martie 2023
Comisia Europeană a propus luni prelungirea cu un an, până în martie 2024, a reducerii voluntare a cererii de gaze cu 15%, pe care statele membre o aplică de vara trecută ca măsură de urgență în contextul crizei energetice, informează agenția EFE, preluată de Agerpres. "Este posibil ca piețele să rămână tensionate în următoarele luni" și prelungirea măsurii privind economisirea "va garanta că suntem pregătiți pentru iarna viitoare", a declarat, într-un comunicat, ministrul european al Energiei, Kadri Simson.
În perioada august-ianuarie 2022, conform ultimelor date centralizate de Executivul comunitar, țările din UE și-au redus consumul de gaze cu circa 19,2%, în medie, mai mult decât nivelul de 15% pe care îl stabiliseră ca țintă.
Cele mai mari reduceri s-au înregistrat în Lituania (-40,5%) și Suedia (-40,2%), în timp ce scăderea cea mai mică a fost consemnată în Irlanda (-0,3%).
În țările cu cea mai mare populație din UE, consumul a fost redus cel mai mult în Germania (-19,4 %), urmată de Italia (-18,6%), Franța (-17,1%), Polonia (-14,9%) și Spania (-13,7 %).
Bruxelles-ul consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% față de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securității energetice, cât și la diminuarea volatilității prețurilor.
"A contribuit semnificativ la atenuarea presiunilor determinate de întreruperea furnizărilor ruse", a semnalat Comisia Europeană, care cifrează reducerea la 42 miliarde metri cubi de gaze.
Însă, Executivul comunitar nu a precizat cât din această economisire provine dintr-un consum voluntar mai mic și cât corespunde prăbușirii cererii, de exemplu, din partea industriilor mai consumatoare de energie, care și-au oprit producția din cauza prețurilor ridicate.
Comisia, care publică propunerea la finele iernii în emisfera nordică, când țările vor reîncepe să înmagazineze gaze pentru următorul sezon de iarnă, consideră că diminuarea consumului va ajuta la îndeplinirea obiectivului de a ajunge în noiembrie 2023 cu depozitele pline în proporție de 90%.
În prezent, și după o iarnă în general caldă în Europa, depozitele se află la un nivel de 55,7%, peste pragul de 40%, considerat critic la finele lunii martie pentru a reumple fără probleme, și cu mult mai sus față de nivelul de 25,66% din urmă cu un an, la câteva săptămâni de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
În afară de prelungirea voluntară, Bruxelles-ul vrea, de asemenea, ca statele membre să transmită CE lunar datele privind economisirea, în loc de o dată la două luni, și cu informații pe sectoare. Propunerea Comisiei va fi dezbătută ca procedură de urgență, adică ar putea fi adoptată de cele 27 de state membre fără nevoia de a negocia cu Parlamentul European și va fi dezbătută în Consiliul miniștrilor Energiei din 28 martie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial