BTA: Bulgaria și România vor semna un acord de cooperare în domeniul inovării
Telex » Știri 11 septembrie 2023
Bulgaria și România vor semna, la începutul lunii octombrie, un acord de cooperare în domeniul inovării și noilor tehnologii, a declarat, pentru agenția bulgară de presă BTA, ministrul bulgar al Inovării, Milena Stoycheva, cu ocazia Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, relatează Agerpres. "Țara noastră are caracteristici bune în termeni de educație, specialiști IT calificați care pot fi bazele pentru noile echipe care vor fi puse la punct. Ei pot utiliza tehnologiile digitale ca o modalitate de conectivitate între sectoare, dar și între regiuni și țări", a explicat Stoycheva.
Aceasta a adăugat că o astfel de conectivitate și infrastructură digitală vor reprezenta una dintre prioritățile fondului de inovație care este creat în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.
"La precedentul fond am participat cu 20 de milioane de euro și am avut investiții puternice și de succes în energia alternativă și centrele de date. Acum vom fi printre primii participanți la noul fond de inovație. Am început deja acest lucru. În numele și prin intermediul Bulgarian Development Bank, avem în vedere 10 milioane de euro, între cinci și zece milioane de euro în primul fond. La final, volumul va ajunge la un nivel similar în al doilea fond", a adăugat Stoycheva. În plus, se poartă discuții cu reprezentanții altor bănci de dezvoltare și diferite instituții financiare, a precizat ministrul bulgar al Inovării, adăugând că mizează pe implicarea Băncii Europene de Investiții, Fondului European de Investiții și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Milena Stoycheva a mai menționat că a avut întâlniri cu potențiali investitori, companii high-tech și reprezentanți ai Amazon Web Services.
"Aflând despre realizările noastre, ce putem oferi ca oportunități, ei au ales deja să ne viziteze și să vină cu echipele lor", a clarificat Stoycheva.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial