BTA: Companiile italiene din Bulgaria sprijină construcția accelerată a celui de-al doilea pod peste Dunăre
Telex » Știri 30 august 2023
Companiile italiene care operează în Bulgaria susțin construcția unui al doilea pod peste Dunăre, în apropiere de Ruse, care va atenua semnificativ traficul sporit din regiune. Acesta a fost subiectul discuției de marți între ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Georgi Gvozdeikov, și ambasadorul Italiei în Bulgaria, Giuseppina Zarra, în cadrul unei întâlniri la minister. De asemenea, viitoarea facilitate va putea ajuta la rezolvarea problemelor legate de transportul mărfurilor în direcția nord-sud, relatează agenția bulgară de presă BTA, preluată de Agerpres.
Dezvoltarea accelerată a Coridorului 8 dintre Marea Neagră și Marea Adriatică este, de asemenea, de importanță strategică atât pentru conectivitatea în regiune, cât și în întreaga Europă, au declarat ministrul Gvozdeikov și ambasadorul Zarra. S-a discutat despre desfășurarea unei întâlniri la nivelul miniștrilor celor patru țări prin care trece ruta. Acest lucru va da un impuls suplimentar realizării coridorului, care este de o importanță-cheie pentru conectivitatea și prosperitatea economică a regiunii.
Gvozdeikov a subliniat că Bulgaria a făcut pași importanți pentru modernizarea transportului feroviar și va folosi o resursă financiară semnificativă în cadrul Planului de redresare și rezistență pentru acest sector. "De asemenea, lucrăm din greu la proiectul Sea2Sea pentru conectivitate feroviară între porturile de la Marea Egee și Marea Neagră cu cele de pe Dunăre", a adăugat el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național