Bucharest Technology Week, la București
Telex » Știri
4 mai 2016
Bucureștiul va găzdui, în perioada 23 - 29 mai, evenimentul de tehnologie Bucharest Technology Week, iniţiative similare fiind deja consemnate pe harta unor oraşe europene precum Londra sau Berlin, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, informează Agerpres.
Timp de o săptămână, în Bucureşti vor avea loc peste 30 de evenimente adresate publicului larg, conferinţe de business tematice şi o expoziţie interactivă de tehnologie. Potrivit organizatorilor, evenimentele din cadrul Bucharest Technology Week se adresează studenţilor, copiilor, antreprenorilor, profesioniştilor şi pasionaţilor de tehnologie. Una dintre temele prezente în cadrul săptămânii Bucharest Technology Week este casa inteligentă, sustenabilă energetic, prietenoasă cu mediul şi care poate fi controlată prin intermediul unei aplicaţii mobile.
Alte evenimente programate să se desfășoare cu ocazia Bucharest Technology Week vor dezbate rolul tehnologiei în educaţie, cultură sau artă, incluzând o expoziţie care va reuni lucrările mai multor artişti plastici – sculptură, grafică şi design – menite să puncteze influenţa noilor tehnologii asupra dezvoltării artei.
Vizitatorii vor putea testa maşini electrice şi hibride, roboți, gadget-uri, device-uri, soluţii de transport electric, soluţii de printare 3D, soluţii de smart home şi multe altele.
Participarea la expoziţie este gratuită pentru cei înregistraţi online pe site-ul dedicat.
(Sursa: Agerpres)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale