Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Bucureştiul va atrage investiţii de peste 3,5 miliarde euro în proiecte imobiliare de anvergură, cu livrare în perioada 2020-2023

Bucureştiul va atrage investiţii de peste 3,5 miliarde euro în proiecte imobiliare de anvergură, cu livrare în perioada 2020-2023

Numărul 7, 23 feb.-1 mar. 2021  »  Analize și sinteze

Bucureştiul va atrage investiţii de peste 3,5 miliarde euro în proiecte de anvergură, cu livrare în perioada 2020 - 2023, conform celei mai recente analize de piaţă realizate de Bucharest Real Estate Club – „The new face of Bucharest”, relatează Agerpres. Valoarea cuprinde investiţiile în marile proiecte de regenerare urbană, care readuc în circuitul public foste platforme industriale abandonate în zone centrale ale oraşului, în noile clădiri de birouri, adaptate, din punct de vedere al tehnologiilor smart folosite, noilor condiţii de igienă şi sănătate, în ansambluri rezidenţiale moderne, care definesc noi standarde de locuire în Bucureşti, în noi scheme de retail şi huburi logistice din proximitatea Bucureştiului, precum şi în proiecte de infrastructură.

Conform unui comunicat al Bucharest Real Estate Club, Capitala României devine un hub de tehnologie şi inovaţie, aşa cum indică şi clasamentul realizat de Financial Times ce o plasează pe locul 7 în Top 25 „Tech Cities of the Future 2020/2021”. Totodată, în contextul pandemiei Covid-19 şi al accelerării proceselor de digitalizare, este de aşteptat ca principalele firme de software şi soluţii digitale să continue să îşi accelereze dezvoltarea.

Datele Bucharest Real Estate Club semnalează că dezvoltatori locali, precum şi fonduri de investiţii internaţionale, derulează investiţii de 1,6 miliarde euro în proiecte moderne, ce schimbă complet înfăţişarea Bucureştiului.

Proiectele de regenerare urbană de pe fostele platforme industriale creează noi zone de interes, cu funcţiuni mixte (birouri, locuinţe, retail) şi multiple facilităţi (spaţii verzi, zone pentru practicarea sportului în aer liber şi locuri de joacă), oferind totodată posibilitatea de a lucra în apropierea locuinţei.

Totodată, analiza relevă că dezvoltatorii investesc în proprietăţi existente, pregătindu-le pentru cerinţele din ce în ce mai sofisticate ale chiriaşilor/cumpărătorilor.

În condiţiile startului campaniei globale de vaccinare, specialiştii din piaţă estimează că majoritatea companiilor va opta pentru o componentă de cel puţin 3 zile pe săptămână de lucru de la birou, lăsând flexibilitate anumitor segmente de angajaţi să continue să lucreze de acasă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.