MyWIZ - Business în cloud
Bugetul de 168,3 miliarde de euro propus de Comisia Europeană se concentrează pe locurile de muncă şi creşterea economică

Bugetul de 168,3 miliarde de euro propus de Comisia Europeană se concentrează pe locurile de muncă și creșterea economică

Telex » Știri 6 iunie 2019  

Comisia Europeană (CE) a propus un buget al Uniunii Europene în valoare de 168,3 miliarde de euro pentru 2020, obiectivul fiind creşterea competitivităţii economiei europene şi promovarea solidarităţii şi a securităţii în UE şi dincolo de graniţele acesteia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Este cel de-al şaptelea şi ultimul buget din cadrul actualului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2014-2020 şi se înscrie în limitele prevăzute de acesta. A fost conceput astfel încât să optimizeze finanţarea programelor existente şi a noilor iniţiative, dar şi să stimuleze valoarea adăugată europeană în conformitate cu priorităţile Comisiei Juncker.

Conform propunerii Executivului comunitar, banii din bugetul pentru 2020 vor fi direcţionaţi către următoarele domenii prioritare: economia competitivă şi tineretul, consolidarea securităţii şi a solidarităţii, în UE şi dincolo de graniţele acesteia, şi schimbările climatice.

Un procentaj de 21% din bugetul total propus pentru 2020 va fi destinat combaterii schimbărilor climatice. Acest lucru este în concordanţă cu obiectivul ambiţios de a cheltui 20% din bugetul actual pe termen lung al UE pentru activităţi care combat schimbările climatice.

Cele peste 83 de miliarde de euro în credite de angajament vor stimula creşterea economică şi regiunile europene şi vor sprijini tineretul. Din acestea, 13,2 miliarde de euro se alocă pentru cercetare şi inovare în întreaga Europă în cadrul programului Orizont 2020, 2,8 miliarde de euro pentru educaţie în cadrul programului Erasmus+, 117 milioane de euro pentru iniţiativa „Locuri de muncă pentru tineri”, cu scopul de a sprijini tinerii care locuiesc în regiuni în care rata şomajului în rândul acestei categorii este ridicată (finanţarea totală alocată acestei iniţiative în perioada 2014-2020 atingând astfel 4,5 miliarde de euro).

De asemenea, sunt alocaţi 1,2 miliarde de euro pentru sistemul european global de navigaţie prin satelit Galileo şi 255 de milioane de euro pentru Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), cu scopul de a stimula întreprinderile europene să colaboreze pentru a dezvolta produse şi tehnologii de apărare. EDIDP oferă posibilitatea de a testa cooperarea în domeniul apărării la nivelul UE în cadrul perioadei bugetare curente, până la crearea unui veritabil Fond european de apărare în 2021.

Garantarea faptului ca fiecare euro din bugetul UE creează o valoare adăugată pentru cetăţenii UE reprezintă o prioritate-cheie pentru Comisie. Acest lucru reprezintă, de asemenea, un obiectiv esenţial al propunerii Comisiei pentru următorul buget pe termen lung al UE aferent perioadei 2021-2027, se arată în comunicatul executivului comunitar.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.