Bugetul MF, suplimentat cu 229 milioane lei pentru schema de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții
Telex » Știri
5 decembrie 2024
Executivul a suplimentat, printr-o Hotărâre, bugetul Ministerului Finanțelor (MF) – Acțiuni Generale, pe anul 2024, cu suma de 229 milioane lei în vederea emiterii de noi acorduri de finanțare în baza schemei de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții. Potrivit unui comunicat al Guvernului, suplimentarea este necesară având în vedere că există un interes deosebit din partea investitorilor în accesarea schemei de ajutor de stat, iar valoarea ajutorului de stat solicitat prin cererile de acord pentru finanțare excede cu mult valoarea bugetului de 750 milioane lei alocat sesiunii.
Această schemă de ajutor de stat a fost instituită prin HG nr. 300/2024 cu perioada de emitere a acordurilor pentru finanțare în perioada 2024 – 2026 și cu bugetul maxim de 2,24 miliarde lei. În perioada 29 iulie 2024 – 9 septembrie 2024, a fost deschisă sesiunea de depunere a cererilor de acord pentru finanțare în vederea obținerii ajutorului de stat. În cadrul acestei sesiuni au fost depuse 45 de proiecte de investiții pentru care se solicită ajutor de stat în valoare de 3,7 miliarde lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni