Dezbaterile consacrate proiecției bugetare pe anul în curs prezintă, incontestabil, un interes public major. Cum este firesc, cu acest prilej, s-a recurs și se recurge la numeroși termeni de specialitate, familiari profesioniștilor contabili. Pentru marea masă a populației, unii termeni sunt, însă, dificil de perceput, ceea ce implică și îmbunătățirea comunicării publice astfel încât actele legislative de importanța celor privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat să poată fi înțelese de milioanele de concetățeni implicați, deopotrivă, în procesele de asigurare a veniturilor și de efectuare eficientă a cheltuielilor. Or, în absența unor clarificări, noțiuni precum deficitul bugetar sau raportarea procentuală la produsul intern brut (PIB) nu sunt, de multe ori, receptate în adevăratul lor înțeles. De pildă, deficitul bugetar se calculează cel puțin cu ajutorul a trei metode, cash, ESA, structural, diferențele dintre ele fiind notabile. La fel, se impune luarea în considerare a diferențelor dintre PIB prognozat și cele nominale, potențiale, reale, întrucât – și în legătură cu acestea – avem de-a face cu ordine de mărime diferite.

Desigur, nu ne propunem să transformăm acest comentariu într-o lecție referitoare la finanțele publice. Am dorit doar să relevăm că este foarte important, în evaluarea prevederilor bugetare, să operăm cu noțiuni bine definite, deoarece, în caz contrar, apar confuzii, neînțelegeri, interpretări neadecvate.

Astfel, în privința deficitului bugetar, s-a optat pentru metodologia cash care, de pildă, nu include granturile acordate de stat, ceea ce determină o înregistrare în minus față de standardul european ESA, ce include mai multe cheltuieli, cum ar fi plățile pe bază de angajamente. În acest sens, reținem aprecierea Consiliului fiscal, potrivit căreia „este fezabilă atingerea țintei de deficit bugetar pe anul 2021, atât conform metodologiei cash, cât și celei europene (ESA)”.

În evaluarea corectă a stărilor de fapt și a perspectivelor, se cuvine să ținem seama, înainte de toate, de situația în care se află România, începând cu anul trecut, când Comisia europeană a declanșat Procedura de deficit excesiv în cazul țării noastre, chiar dacă a intervenit o păsuire determinată de efectele pandemiei COVID-19. De aici, necesitatea de a se reduce acest deficit comparativ cu anul 2020, de la 9,7% la 7,16% din PIB, ca semnal concludent privind angajarea oficială pe calea reechilibrării bugetare.

În acest context, prezintă o importanță specială modalitățile de diminuare a deficitului, adică adoptarea de soluții atât pe partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli. Tot Consiliul fiscal a remarcat că „fragilitatea poziției finanțelor publice la finele anului 2020 este evidențiată și de nivelul redus al veniturilor fiscale, inclusiv contribuții de asigurări (25,3% din PIB), și al veniturilor bugetare (31% din PIB), aceste valori fiind cele mai mici, consemnate la nivelul Uniunii Europene”.

Cum se știe, pentru anul în curs se preconizează o creștere a veniturilor bugetare cu 1,7% din PIB și o diminuare a cheltuielilor bugetare cu 0,9% din PIB. Nu este cazul să intrăm în detalii, deoarece proiectele de legi aferente n-au intrat încă în vigoare și mai pot să intervină unele modificări. Oricum, ele nu vor schimba ceea ce se numește filosofia bugetară pentru acest an și pentru încă o perioadă de trei ani, cât durează mandatul actualului Parlament. Problema de fond vizează raportul dintre creșteri și scăderi la ambele capitole, venituri și cheltuieli. S-a reținut, cu siguranță, că la primul capitol, respectiv ponderea veniturilor bugetare în PIB, ne situăm pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Chiar dacă s-ar îndeplini obiectivul stabilit, tot nu vom părăsi, deocamdată, ultimul loc. Ideea de bază, susținută și de Consiliul fiscal, poate fi formulată sintetic astfel: este de preferat ca reducerea deficitului să se facă prioritar prin creșterea veniturilor, cu accent pe o mult mai bună colectare (inclusiv prin diminuarea evaziunii fiscale) și să se reducă numai cheltuielile nejustificate, generatoare de risipă, de alte efecte negative economico-financiare, sociale și ecologice. Este o problemă de optimizare care vizează ansamblul activităților la scara întregii societăți, întrucât banul public a reprezentat, reprezintă și va reprezenta un instrument indispensabil de primă importanță în eforturile comune menite să îmbunătățească substanțial situația financiară a țării, ceea ce va avea efecte benefice pentru noi toți.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)