Buletinul de știri ETAF din 25 martie
Numărul 11, 26 mar. - 1 apr. 2019 » Direct de la sursă
Conferința de fiscalitate a ETAF Tendințe viitoare în domeniul impozitării din 20 martie 2019
În data de 20 martie 2019, peste 90 de participanți din instituțiile UE, mai multe state membre și diferite organizații s-au reunit cu ocazia conferinței pe tema Tendințe viitoare în domeniul impozitării, organizată la Bruxelles de European Tax Adviser Federation (ETAF). Principalele subiecte discutate au fost îndepărtarea de principiul unanimității în problemele fiscale, programele electorale ale diferitelor grupări politice și posibilele efecte ale Brexit-ului asupra politicii fiscale a UE.
Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord privind Programul Fiscalis
În data de 21 martie, membri ai Parlamentului European și reprezentanți ai Președinției române a Consiliului UE au ajuns la un acord politic de principiu cu privire la programul „Fiscalis” pentru perioada 2021-2027. Programul va susține cooperarea între administrațiile fiscale ale statelor membre și va contribui mai bine la combaterea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale. Acest acord provizoriu trebuie aprobat oficial atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu, în timp ce aspectele bugetare rămân încă de stabilit în cadrul negocierilor pe orizontală referitoare la cadrul general financiar multianual pentru 2021-2027.
Prof. Joseph Stiglitz ia poziție în privința cadrului general fiscal al UE
În data de 21 martie. Prof. Joseph Stiglitz (laureat al Premiului Nobel pentru Economie) a ținut un discurs-cheie pentru a-și prezenta raportul privind „Rescrierea regulilor economiei europene” în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Europeană pentru Studii Progresiste (FEPS) la Bruxelles. Între alte aspecte, raportul accentuează „greșeala fundamentală pe care a făcut-o UE neacordând suficientă atenție armonizării fiscale atunci când a creat Piața unică”, cu rezultatul permiterii concurenței fiscale între statele membre UE. În cadrul evenimentului, Pierre Moscovici (Comisar european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă) a subliniat din nou că EU trebuie să treacă la votul prin majoritate calificată pentru problemele fiscale, în timp ce Jeppe Kofod (membru al Parlamentului European, S&D, Danemarca) a evidențiat necesitatea eliminării prezenței paradisurilor fiscale în UE.
Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial