Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Buletinul trimestrial al UE privind evoluțiile din domeniul ocupării și afacerilor sociale

Buletinul trimestrial al UE privind evoluțiile din domeniul ocupării și afacerilor sociale

Numărul 6, 20-26 feb. 2018  »  Direct de la sursă

România, în rândul statelor cu cele mai mari creșteri în privinţa productivităţii muncii (peste 3%) și a ocupării forței de muncă (5,2%) în T3 din 2017

Ocuparea forței de muncă în UE a continuat să crească peste așteptări în cursul celui de-al treilea trimestru al anului 2017, în timp ce rata șomajului a rămas în scădere, potrivit celui mai recent buletin trimestrial privind evoluțiile din domeniul ocupării și afacerilor sociale, publicat la mijlocul lunii februarie a.c. România a înregistrat printre cele mai mari creșteri, atât în ce privește productivitatea muncii (peste 3%), cât și a ocupării forței de muncă (5,2%).

Rata ocupării în UE în rândul persoanelor între 20 și 64 de ani, 72,3% în T3 2017, cel mai ridicat nivel atins vreodată

În comparație cu anul precedent, ocuparea forței de muncă din UE a crescut cu 1,7 %, ceea ce corespunde unui număr suplimentar de 4 milioane de persoane încadrate în muncă, dintre care 2,7 milioane în zona euro. Locurile de muncă permanente și cu normă întreagă sunt principalii factori care au contribuit la această creștere. Între cel de-al treilea trimestru din 2016 și cel de-al treilea trimestru din 2017, numărul angajaților cu contracte permanente a crescut cu 2,8 milioane, ceea ce reprezintă o creștere de trei ori mai mare decât creșterea numărului de angajați cu contracte temporare (900 000). Numărul de lucrători cu normă întreagă a crescut cu aproximativ 3 milioane, până la 181 de milioane, în timp ce numărul de lucrători cu fracțiune de normă a crescut cu aproximativ 300.000, până la 42,7 milioane.

Rata ocupării forței de muncă în UE în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani a crescut în mod constant în ultimii trei ani, ajungând la 72,3% în cel de-al treilea trimestru al anului 2017, respectiv cel mai ridicat nivel atins vreodată. Cu toate acestea, rămân în continuare disparități semnificative între statele membre. Ratele naționale de ocupare a forței de muncă au variat între 58% în Grecia și 82% în Suedia. Raportul arată, de asemenea, că rata șomajului din UE se apropie într-un ritm constant de nivelurile înregistrate înainte de criză. Numărul persoanelor aflate în șomaj a scăzut cu aproximativ 8,6 milioane de persoane de la valoarea sa maximă înregistrată în aprilie 2013 și s-a menținut sub 18 milioane de persoane în decembrie 2017, acesta reprezentând cel mai scăzut nivel al său începând din noiembrie 2008.

Atât cererea, cât  și deficitele de forță de muncă au continuat să crească

Potrivit buletinului trimestrial, și alte cifre referitoare la piața muncii confirmă îmbunătățirea stării de „sănătate” a economiei UE:

● Productivitatea muncii din UE a crescut cu 0,8% față de cel de-al treilea trimestru al anului 2016. De departe cel mai puternic avans a fost înregistrat în Letonia, în Lituania, în Polonia și în România (cel puțin 3% de la un an la altul);

● Situația financiară a gospodăriilor din UE a continuat să se îmbunătățească, înregistrând o rată de creștere de aproximativ 1,5% de la un an la altul, aceasta fiind determinată în principal de majorarea veniturilor din muncă. Aproape toate statele membre au continuat să consemneze o creștere a veniturilor gospodăriilor în cursul anului până în prima jumătate a anului 2017. Cu toate acestea, în mai multe țări, și anume Croația, Grecia, Italia, Portugalia și Spania, precum și în Țările de Jos, venitul brut disponibil al gospodăriilor s-a situat în continuare sub nivelul din 2008;

● Cererea de forță de muncă și deficitele de forță de muncă au continuat să crească. Rata globală a locurilor de muncă vacante din UE a ajuns la 2% în cel de-al treilea trimestru al anului 2017. Rata locurilor de muncă vacante a fost mai ridicată în sectorul serviciilor decât în cel al industriei și al construcțiilor. Deficitele de forță de muncă au crescut, iar activitatea de recrutare s-a redresat (creștere de 3,7% într-un an, până în cel de-al doilea trimestru al anului 2017). Ratele de eliberare a unui loc de muncă au scăzut cu mult sub nivelurile din perioada anterioară crizei, în timp ce redresarea ratei de angajare a înregistrat o accelerare în cursul ultimelor trimestre și s-a apropiat de nivelul atins înainte de criză.

Buletinul trimestrial privind evoluția forței de muncă și a situației sociale în Europa oferă o imagine de ansamblu asupra recentelor evoluții sociale și de pe piața muncii din UE. El examinează schimbările pe termen scurt ale PIB și tendințele ocupării forței de muncă.

(Copyright foto: bialasiewicz / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.