MyWIZ - Business în cloud
Burduja: Sper ca din 2027-2028 să vedem și primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră

Burduja: Sper ca din 2027-2028 să vedem și primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră

Telex » Știri 14 august 2023  

Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potențial imens, pe care România nu-l va exploata integral, probabil niciodată, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Undeva în toamna aceasta vom avea o lege pentru exploatarea energiei din surse eoliene în Marea Neagră, după care urmează un proces destul de îndelungat, împreună cu ANRM (Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale n.r) de definire a acestor perimetre de exploatare, plus zona de avize de mediu, de securitate, într-o regiune foarte complicată și cu toate implicațiile aferente. Sper ca din 2027-2028 să vedem și primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră, pentru că acolo Banca Mondială ne spune că avem un potențial imens, 75 de gigawați, un potențial pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată. Dar oricum, 10-20 de gigawați se pot exploata într-un termen de 10-15 ani de acum încolo”, a spus Sebastian Burduja.

El a reamintit că deja, din 17 iulie 2023, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de lege pentru energie eoliană din Marea Neagră și intenția este de a se crea acest cadru legislativ bine de la început. „Dacă avem o legislație corectă vor veni și investițiile. Dacă nu, am trecut cu toții prin experiența legii off-shore care viza exploatarea gazului din Marea Neagră și ani de zile investitorii au fost blocați pentru că nu era un cadru legislativ favorabil, însă Partidul Național Liberal a schimbat legea respectivă și a reușit să o îndrepte și avem astăzi o decizie finală de investiții Neptun-Deep”, a subliniat ministrul  Energiei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.